DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Finanțarea rețelei de stații de alimentare a mașinilor electrice a fost adoptată de Guvern: Investiție de 92 de milioane de lei

statie de incarcare masini electrice

Guvernul a adoptat, miercuri, un memorandum care vizează finanțarea rețelei de stații de alimentare pentru mașini electrice pe autostrăzi, drumuri naționale și europene, informează Ministerul Mediului. Bugetul aferent anului 2019 este 92 milioane de lei, anunță MEDIAFAX.

Guvernul a adoptat, miercuri, la propunerea Ministerului Mediului, Memorandumul necesar aprobării schemei de ajutor de stat pentru dezvoltărea infrastructurii de alimentare a mașinilor cu energie electrică pe autostrăzi, drumuri naționale și europene, pentru reducerea la minimum a dependenței de combustibilii.

Citește și: Andrei Caramitru profețește că PNL, PMP și UDMR vor trăda! ‘Vor dispărea strategic la vot’

”Iată că România face încă un pas important către eco-mobilitate. Această schemă de ajutor de stat vine în completarea măsurilor pe care deja le-am luat în acest scop: cel mai consistent stimulent financiar din Europa pentru mașini electrice – 10.000 euro și programul de finanțare pentru stații de încărcare în reședințele de județ. Prin această nouă linie de finanțare, transportul electric pe distanțe lungi va deveni o realitate și în România. După aprobarea acestui memorandum, estimăm că în toamnă vom lansa sesiunea de finanțare pentru acest nou program”, a declarat Grațiela Gavrilescu, viceprim-ministru și ministrul Mediului.

Citește și: EXCLUSIV - Moțiunea de cenzură. Barna: UDMR a confirmat că va vota / Korodi: Singura variantă - Guvern în jurul PNL / Turcan: Încă nu avem suficiente voturi

Potrivit sursei citate, bugetul alocat schemei de ajutor de stat, pe parcursul celor 6 ani de valabilitate, este de 250 milioane lei, iar bugetul aferent anului 2019 este de 92 milioane lei. Schema se adresează unui număr de 600 potențiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari. Beneficiarii măsurii de finanțare sunt operatorii economici, ce activează în toate sectoarele/domeniile de activitate.

„În ceea ce privește durata schemei de ajutor de stat, aceasta va fi aplicată până la 31 decembrie 2025, perioadă în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă, plățile în cadrul contractelor semnate urmând a se efectua până la 31 decembrie 2027. Fiecare instalație va avea 2 puncte de încărcare, cu o putere de peste 50 kw/punct. Infrastructura de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică se va amplasa pe autostrăzi, drumuri naționale și europene, la o distanță de cca. 100 km una de cealaltă”, se mai arată comunicatul Ministerului Mediului.

Citește și: Viorica Dăncilă îi dă replica lui Klaus Iohannis! Răspuns-fulger

Schema de ajutor de stat va fi administrată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar aprobarea Ghidului de finanțare a programului se face prin Ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.