DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Finlanda a emis MANDAT DE ARESTARE pe numele lui Gregorian Bivolaru: Guru a fugit din țară

antena3.ro
guru bivolaru inchisoare

Autorităţile finlandeze au emis un mandat de arestare pe numele liderului Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, pentru act sexual cu un minor şi trafic de fiinţe umane, au declarat pentru News.ro surse din Poliţie.

Mandatul a fost primit miercuri de autorităţile române, iar Bivolaru a fost căutat, poliţiştii stabilind că el a părăsit ţara în mod legal în data de 14 septembrie, la o zi după eliberare.

Citește și: Atenție, pasageri! Comisia Europeană avertizează Ryanair – ce s-a întâmplat

El a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, însă a fost eliberat condiţionat, părăsind Penitenciarul Bistriţa în 13 septembrie. Bivolaru a afirmat la ieşire, că va vedea ce va face în continuare, dorind să scrie cărţi.

”Voi vedea. Voi scrie cărţi”, le-a spus Bivolarul jurnaliştilor care l-au întrebat ce va face în continuare.

Citește și: EXCLUSIV! De la ce ar fi pornit războiul dintre Daniel Dragomir și Florian Coldea

El a afirmat că a fost tratat bine în penitenciar, că se simte bine şi că nu este vinovat. De asemenea, a negat că ar avea intenţia să acţioneze în judecată statul român.

Gregorian Bivolaru a fost aşteptat în faţa penitenciarului de o maşină înmatriculată în judeţul Dolj, condusă de o femeie.

Citește și: Toți angajații sunt vizați! Cu cât va crește salariul net prin scăderea contribuțiilor la stat

Decizia de eliberare condiţionată a liderului MISA - care a executat un an şi două luni din pedeapsa de şase ani de închisoare - a fost luată de magistraţii Judecătoriei Bistriţa în 7 septembrie şi, în condiţiile în care nu a fost atacată la Tribunal, a rămas definitivă.

Liderul MISA a fost prins în Franţa în 26 februarie 2016, fiind extrădat în România în 22 iulie, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2012, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au achitat pe Bivolaru.

Citește și: În sfârșit o poziție corectă! Vicepreședintele român al PE ia atitudine în problema Schengen .

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

Liderul MISA a cerut redeschiderea procesului în care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, dar decizia i-a fost respinsă definitiv în martie 2016, de Curtea de Apel Alba Iulia.

Citește și: Simona Halep, superbă la evenimentul unui brand renumit! Despre ce sponsor este vorba

Gregorian Bivolaru a spus în instanţă că se află într-o situaţie ”tragică” şi şi-a comparat situaţia cu cea a lui Iisus Hristos, care şi el a fost ”criticat pe nedrept”.

Bivolaru a mai fost judecat şi într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de persoane, dar în februarie 2015 a fost achitat de Tribunalul Cluj.

Citește și: O celebră benzinărie intră la rupere! Cum vrea să-i dea gata pe TITANII electricității

Gregorian Bivolaru este vizat şi într-o anchetă în Italia, legată de activităţile MISA, printre acuzaţii fiind şi recrutarea tinerilor pentru practicarea de orgii sexuale şi pornografie.

Fondatorul MISA a fost condamnat, în 1977, la un an de închisoare pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, de ocultism şi magie neagră şi în 1984 a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru că evadase din sediul Securităţii. Atunci, printre adepţii săi a început să circule povestea că evadarea a fost posibilă datorită unor tehnici speciale de yoga. Imediat după Revoluţie, Bivolaru a înfiinţat MISA, care a ajuns să adune peste 40.000 de simpatizanţi, din ţară şi străinătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.