Poliția portugheză a ars luni șase tone de cocaină, hașiș și alte substanțe pentru a marca Ziua internațională a Națiunilor Unite împotriva abuzului de droguri și a traficului ilicit, în condițiile în care comerțul ilegal este în plină expansiune la nivel mondial, scrie Mediafax.
„Circulă mai multe droguri, există mai multă ofertă din țările producătoare și, de asemenea, mai multe droguri sunt confiscate”, a declarat Rui Sousa, șeful unității de combatere a traficului de droguri din cadrul agenției portugheze de investigații criminale, citat de Reuters.
Polițiștii au încărcat luni mai mulți saci plini de droguri în mai multe dube și i-au dus la o instalație de incinerare din Lisabona, unde cele 6 tone de substanțe au fost arse și distruse.
Sousa a precizat că 11 tone de cocaină, 30 de tone de hașiș și cantități mai mici de alte tipuri de droguri au fost confiscate în Portugalia până acum în 2023, depășind deja cantitățile confiscate în tot anul trecut.
El a spus cea mai mare parte a cocainei a fost traficată din America Latină și Caraibe, în timp ce hașișul provenea din Maroc.
Comentează