Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fiscul spaniol trebuie să-i returneze brazilianului Dani Alves 3,2 milioane de euro

dani alves

Tribunalul Naţional al Spaniei a decis să se pronunţe în favoarea fotbalistului brazilian Dani Alves în litigiul său cu Fiscul din această ţară, pe care îl obligă să-i restituie fostului jucător al Barcelonei suma de 3,2 milioane de euro, considerând că acesta şi-a declarat corect drepturile de imagine în perioada în care a jucat pentru clubul catalan, informează agenţia EFE.

În două sentinţe din 25 octombrie şi 2 noiembrie, Curtea de Contencios Administrativ a Tribunalului Naţional a admis contestaţiile prezentate de fotbalist împotriva rezoluţiilor Tribunalului Economico-Administrativ Central (TEAC) corespunzătoare declaraţiilor sale de venit din sezoanele 2009-2010 şi 2011-2012, potrivit Agerpres.

Fiscul a început să-l investigheze pe Dani Alves în 2014 pentru impozitarea drepturilor sale de imagine de pe vremea când juca la FC Barcelona şi pe care le transferase către Cedro Sports, unde deţinea 51 la sută din capital, iar alte 49 la sută aparţineau soţiei sale Dinorah Santana Da Silva, la rândul ei administrator comun al acelei companii.

Alves, care se află în arest preventiv din luna ianuarie în aşteptarea judecării sale pentru delictul de agresiune sexuală, şi-a cesionat în 2008 drepturile de imagine companiei Cedro Sports pentru 1,6 milioane de euro şi, când a semnat în acelaşi an pentru FC Barcelona, clubul i-a plătit o parte din salariu prin intermediul acestei societăţi.

În cadrul inspecţiei sale, Fiscul a considerat că beneficiile obţinute din exploatarea acestor drepturi de imagine ar trebui să fie calculate drept câştiguri de capital în conformitate cu legea impozitului pe profit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.