Fiul candidatului democrat la alegerile prezidenţiale americane Joe Biden, Hunter, vorbeşte despre problemele sale cu drogurile şi cu alcoolul într-un articol publicat luni de revista New Yorker, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Sunt într-un tunel, un tunel fără capăt", mărturiseşte Hunter Biden, în vârstă de 49 de ani, într-un lung portret care îi este consacrat. "Nu poţi să scapi. Înveţi să trăieşti cu asta", mai spune el.
Unul dintre apropiaţii săi povesteşte un moment în care Hunter s-a aflat cu "un pistol la tâmplă" încercând să cumpere cocaină de la o persoană fără adăpost la Los Angeles în 2016.
Fost vicepreşedinte în timpul lui Barack Obama, Joe Biden conduce pentru moment în intenţiile de vot pentru învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2020.
Însă avantajul său s-a redus după o prestaţie dezamăgitoare săptămâna trecută la prima dezbatere dintre candidaţii democraţi, iar mărturisirile fiului său sunt susceptibile să îi aducă un prejudiciu de imagine.
Mai ales că numele lui Hunter Biden apare de altfel într-o anchetă care vizează grupul ucrainean Burisma, pentru care el a lucrat mai mulţi ani.
Joe Biden nu a fost ferit de tragedii familiale pe parcursul îndelungatei sale cariere politice.
Soţia şi fetiţa sa au murit într-un accident de maşină la scurt timp după ce el a fost ales prima dată în Senat, în 1972.
Iar fiul său Beau, stea în ascensiune a Partidului Democrat, a murit de cancer în 2015
Fiul lui Joe Biden vorbeşte despre dependenţa sa de droguri
Explorează subiectul
Articole Similare

22
O studentă reţinută de ICE, eliberată după ce primarul New York-ului a discutat cu Donald Trump
22

24
O tânără din SUA se află în centrul unui proces istoric împotriva rețelelor de socializare: YouTube şi Instagram i-au alimentat depresia
24

3.333
„Nu există nicio şansă” - Vicepreședintele american JD Vance respinge posibilitatea unui război de lungă durată SUA-Iran
3.333

40
Polonia intenţionează să introducă o nouă legislaţie pentru a interzice reţelele sociale copiilor sub 15 ani
40

2.287
Rusia a declanșat o operațiune de spionaj de o amploare fără precedent în Europa: Practic, suntem în faza de pre-război și se adună informații cu rol crucial din zone strategice
2.287

2.436
Poziție total neașteptată a premierului Japoniei, prima femeie care deține această funcție: Militează pentru menținerea liniei dinastice exclusiv pentru bărbați
2.436

3.207
Ultimele detalii de la negocierile dintre SUA și Iran: La Casa Albă se pregătește ceva major
3.207

6.047
VIDEO A izbucnit un război de mare amploare între Pakistan și Afganistan: Se trage din toate direcțiile
6.047

4.371
Serviciile secrete din SUA contrazic informațiile lansate de către Donald Trump, în discursul despre Starea Națiunii
4.371

5.086
Americanii schimbă total direcția: Trimit petrolul luat din Venezuela pentru a rezolva criza uriașă din Cuba
5.086

5.739
Înfrângere majoră pentru Netflix: Șeful cel mare s-a dus la Trump și când a ieșit de acolo s-a schimbat totul
5.739

5.956
O fostă aliată îl trădează pe Donald Trump și vine cu o serie de dezvăluiri care produc un mic cutremur
5.956

1.442
Ambasadorii lui Trump din Europa aduc un stil nou de diplomaţie, mai agresivă şi mai conflictuală - POLITICO
1.442

















Comentează