Marius Borg Hoiby, fiul prinţesei moştenitoare a Norvegiei Mette-Marit, va compărea marţi, în faţa unei instanţe din Oslo, pentru a răspunde acuzaţiilor de viol, abuz şi infracţiuni legate de droguri, transmite AFP. Acesta este cel mai mare scandal care a zguduit vreodată monarhia norvegiană.
Născut dintr-o relaţie anterioară căsătoriei mamei sale cu prinţul moştenitor Haakon, tânărul de 29 de ani, aflat în prezent în libertate, este vizat de 38 de capete de acuzare, unele datând din 2018.
Dacă va fi găsit vinovat de tribunalul din Oslo, el riscă până la 16 ani de închisoare. Procesul său, care se preconizează că va fi intens mediatizat, este programat să dureze până la 19 martie.
"Fiind vorba despre familia regală norvegiană, acesta este, fără îndoială, cel mai mare scandal" din istoria sa de 120 de ani, a declarat pentru AFP Trond Norén Isaksen, istoric specializat în monarhia norvegiană.
Familia regală norvegiană "a cunoscut controverse legate de alegerea partenerilor, restaurarea palatului şi alte astfel de lucruri, dar niciodată scandaluri reale care implică infracţiuni penale, cu atât mai mult unele atât de numeroase", a precizat el.
Printre cele mai grave fapte prezumate de care este acuzat Hoiby se numără patru violuri, precum şi abuzuri fizice şi psihologice împotriva fostelor partenere.
Până în prezent, el a recunoscut doar infracţiuni relativ minore.
"Hoiby îşi rezervă dreptul de a prezenta versiunea sa asupra faptelor în faţa instanţei", a declarat pentru AFP cabinetul de avocatură care îl reprezintă.
Tânărul a fost arestat la 4 august 2024, suspectat că şi-a agresat partenera în noaptea precedentă.
Câteva zile mai târziu, el a susţinut că a acţionat "sub influenţa alcoolului şi a cocainei după o ceartă" şi a declarat că suferă de "probleme de sănătate mintală" şi că "se luptă de mult timp cu dependenţa de droguri".
Ancheta poliţiei a descoperit alte presupuse delicte şi infracţiuni prezumate, inclusiv violarea a patru femei în timp ce acestea dormeau sau erau în stare de ebrietate, fapte pe care, în unele cazuri, le-a filmat.
Săptămâna trecută, poliţia a anunţat şase noi capete de acuzare, inclusiv o infracţiune legată de droguri - în 2020, Hoiby a transportat 3,5 kilograme de marijuana, aparent fără compensaţie, fapt pe care el l-a recunoscut.
Cazul a scos în evidenţă anturajul discutabil al acestui tânăr înalt, blond, extravagant, tatuat, care poartă inele şi cercei şi care nu deţine niciun titlu sau funcţie oficială, notează AFP. Neavând un loc de muncă stabil, el trăieşte dintr-un ajutor plătit de cuplul princiar.
Totodată, cazul a pus în dificultate familia regală, în special pe mama sa, prinţesa Mette-Marit, care se luptă cu o boală pulmonară incurabilă.
"Ne gândim mult la toate părţile implicate în acest caz", a declarat prinţul Haakon miercuri, declarându-se încrezător că justiţia va acţiona "în cea mai ordonată, corectă şi echitabilă manieră".
Nici Haakon, nici Mette-Marit nu intenţionează să participe la acest proces.
La rândul său, procurorul Sturla Henriksbo a afirmat că toţi inculpaţii sunt egali "indiferent de statutul social, originea sau legăturile familiale".
"Aceasta înseamnă că Hoiby nu ar trebui tratat nici mai indulgent, nici mai sever din cauza originii sale familiale", a declarat el pentru AFP.
În opinia sa, capetele de acuzare cele mai grave sunt pasibile de zece ani de închisoare, perioadă care poate fi majorată la 16 ani dacă instanţa confirmă mai multe dintre ele.
Adăugându-se controverselor care au vizat-o pe prinţesa Martha Louise, sora mai mare a lui Haakon, care s-a căsătorit cu un autoproclamat şaman american, acest scandal a pătat imaginea familiei regale norvegiene, care rămâne totuşi populară.
Conform unui sondaj publicat miercuri de postul public NRK, 70% dintre respondenţi declară că susţin monarhia, comparativ cu 81% în 2017.
"Simţim compasiune pentru un cuplu regal în vârstă, evident complet nevinovat în această afacere", a explicat Carl-Erik Grimstad, referindu-se la regele Harald şi regina Sonja, două personalităţi carismatice, în vârstă de 88 de ani. Iar "în perioadele de turbulenţe geopolitice, suntem adesea alături de simbolurile care ne sunt aproape", a adăugat acest fost angajat al Palatului, devenit autor şi, pentru scurt timp, deputat al unui partid pro-republican.
Verdictul este aşteptat la câteva săptămâni după încheierea procesului.




























Comentează