Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fiul unui fost șah iranian, stabilit la Washington, cere o 'implozie controlată' a regimului: 'Este prima revoluție a femeilor în Iran'

guim.co.uk
iran protest

Manifestaţiile în curs în Iran reprezintă ”o revoluţie a femeilor şi pentru femei”, declară într-un interviu acordat AFP fiul defunctului şah al Iranului, Reza Pahlavi, care îndeamnă comunitatea internaţională să facă mai mult pentru a accelera căderea regimului, potrivit News.ro.

”Este, din punctul meu de vedere, prima revoluţie a femeilor şi pentru femei a vremurilor moderne, cu susţinerea soţilor, fiilor, fraţilor şi părinţilor” din Iran, declară Reza Pahlavi, al cărui tată a fost îndepărtat de la putere de Revoluţia islamică, în 1979.

”Ajungi într-un punct, cum spun spaniolii, în care spui basta - ne-am săturat”, declară Reza Pahlavi, care trăieşte în exil la Washington.

Iranienii au ieşit în stradă a 12-a seară la rând, marţi, în mai multe oraşe din ţară, după ce tânăra iraniană de 22 de ani Mahsa Amini a murit la spital, la trei zile după arestarea ei la Teheran pentru nerespectarea codului vestimentar strict pentru femei din Republica Islamică Iran, cod ce prevede ca femeile să-şi acopere părul în public.

Protestele au fost invaluite de violență și s-au soldat cu zeci de morți după confruntările cu forțele de ordine.

”Cred că majoritatea femeilor iraniene, atunci când văd libertatea pe care o au femeile în alte părţi ale lumii, cer aceleaşi drepturi pentru ele însele”, declară el.

Tatăl său, şahul Reza, a interzis purtarea vălului în 1936, într-o iniţiativă de occidentalizare a ţării, inspirată de Turcia vecină.

Ultimul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, le-a lăsat pe femei să aleagă dacă să poarte sau nu vălul, o reformă căreia Republica islamică i-a pus capăt când a preluat puterea.

Reza Pahlavi, tătăl al trei fiice, consideră că societatea iraniană a depăşit perioada ”macismului”, iar drepturile femeilor ar trebui să fie respectate.

”Femeile pot decide sau nu să poarte vălul. Însă aceasta ar trebui să fie alegerea lor, o alegere liberă şi nu impusă din motive ideologice sau religioase”, declară el.

Reza Pahlavi, se declară în favoarea unei Adunări Constituante care să redacteze o nouă Constituţie. ”Nu este posibil să ai o adevărată democraţie fără o separare clară între biserică şi stat”, subliniază el.

El consideră că regimul poate cădea în orice moment, iar comunitatea internațională trebuie să se pregătească în acest sens.

”Acum ne aflăm într-un moment-cheie, iar comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă de ce nu mai putem să rămânem în statu-quo”, declară Reza Pahlavi, în franceză, în acest interviu.

”Trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca acest regim să nu existe mult timp. Iar când spun mult timp, poate însemna câteva luni sau săptămâni, iar atunci trebuie să ne gândim la alternativă”, declară el, pledând în favoarea unei ”implozii controlate” şi unei tranziţii paşnice.

El salută condamnările comunităţii internaţionale ale reprimării din Iran şi citează în mod special Germania şi Canada, şi îndeamnă la creşterea presiunilor asupra Teheranului prin expulzarea diplomaţilor şi blocarea averilor.

”Este important să oferim mai mult decât un sprijin moral. Este nevoie de măsuri care să aibă un impact”, declară el.

În acest sens, Reza Pahlavi se declară îngrijorat de o eventuală revenire a Statelor Unite în Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclar iranian, care ar permite Iranului să-şi vândă petrolul pe pieţele mondiale.

Puterile occidentale tind să creadă că se pot ”crea stimulente pentru ca regimul să-şi schimbe comportamentul”, însă, subliniază el, Iranul este înrădăcinat în ideologie. ”Este imposibil să coexişti cu acest regim”, subliniază el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.