Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Flacăra Olimpică pentru Jocurile din 2024 predată oficialilor lui Tony Estanguet într-o ceremonie impresionantă

jocurile olimpice paris 2024

Flacăra Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, aprinsă pe 16 aprilie la Olimpia, a fost predată vineri de oficialii greci lui Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare a JO de vară, în cadrul unei ceremonii pe Stadionul Panathenaic din Atena, înainte de a se îmbarca sâmbătă pe "Belem", un velier cu trei catarge, la bordul căruia va călători către Marsilia, informează AFP.

Cu această ocazie, Tony Estanguet a anunţat că înotătorul Florent Manaudou va fi primul purtător al flăcării la sosirea sa în oraşul francez Marsilia, unde va fi întâmpinată de aproximativ 150.000 de oameni, pe 8 mai, conform Agerpres.

"Flacăra va intra în Franţa prin oraşul Massalia. Odată cu această sosire la bordul Belem, vor fi imagini excepţionale şi memorabile", a anunţat luna aceasta Samia Ghali, viceprimarul din Marsilia, în cadrul unei conferinţe de presă, amintind de fondarea acestui oraş de către greci, în anul 600 Înainte de Hristos.

Înainte de a intra în Portul Vechi, Belem va defila prin tot portul Marsilia şi va fi însoţit de 1.024 de ambarcaţiuni. Divertismentul este planificat pe uscat şi pe mare, pe tot parcursul zilei respective.

La ora 19:00, Belem va intra în Portul Vechi, salutat de focuri de artificii, de muzica orchestrei Operei din Marsilia şi de "tifos", pregătite de grupuri de suporteri ai clubului local de fotbal Olympique Marseille.

Odată ce vasul cu trei catarge va fi ancorat, primul purtător de torţă va coborî de pe Belem şi va parcurge câteva zeci de metri pe o pistă de atletism, înainte de a aprinde Vasul Olimpic, în jurul orei 19:45, în prezenţa preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron.

"Am calibrat lucrurile pentru a găzdui 150.000 de oameni într-o zonă care include Portul Vechi, capătul La Canebiere - artera emblematică din centrul Marsiliei - grădinile Pharo (care domină Portul Vechi) sau Place aux Huiles", tot în centru, a explicat Ghali. Seara se va încheia cu un concert susţinut de rapperii locali Soprano şi Alonzo.

Portul Vechi va fi 100% pietonal, "vor fi percheziţii la toate intrările", a subliniat Samia Ghali. ''În ceea ce priveşte securitatea, am făcut tot posibilul, dar, din păcate, nimeni nu va putea spune că va fi 100% sigur", a adăugat ea.

Pe 9 mai, flacăra olimpică îşi va începe călătoria în Franţa, la Marsilia, cu opriri la bazilica Notre-Dame de la Garde sau la Stade Velodrome. Flacăra va traversa apoi întreaga ţară, trecând şi prin Antile şi Polinezia Franceză, pentru a ajunge la Paris în ziua ceremoniei de deschidere, pe 26 iulie.

Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică în proba pe echipe şi dublu medaliată cu argint la individual, va purta flacăra olimpică la sosirea acesteia în Franţa, alături de alţi sportivi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, în cadrul ceremoniei care va avea loc la Marsilia, pe 9 mai, a anunţat, marţi, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.