Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FLAGRANT pregătit de DNA! Directorul general adjunct al APIA a fost REȚINUT: ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pentru a-i angaja fiica

wall-street.ro
DNA - Directia Nationala Anticoruptie

Directorul general adjunct al APIA, Bogdan Dumitraşcu, a fost reţinut de DNA, sub acuzaţia de luare de mită. El ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pentru a-i angaja fiica în structura centrală a instituţiei, fiind prins în flagrant când primea prima tranşă din bani, informează NEWS.RO. Miercuri, bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a inculpatului DUMITRAŞCU BOGDAN DUMITRU, director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, a transmis, miercuri, DNA.

Ar fi menționat cum să primească banii

În ordonanţele procurorilor se arată că, la data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală şi, ulterior, să o transfere la o agenţie judeţeană, situaţie ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remişi în două tranşe respectiv înainte şi după angajare.

”În contextul menţionat mai sus, la data de 21 decembrie 2021, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranşă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.

A fost eliberat din funcție

Bogdan Dumitru Dumitraşcu a fost eliberat din funcţia de director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) întrucât pe numele său a fost deschis un dosar penal, a anunţat miercuri instituţia.

"Începând cu data de 22 decembrie 2021, prin decizia Directorului General APIA nr. 2994/2021, domnul Bogdan Dumitru Dumitraşcu nu mai ocupă funcţia publică de Director General Adjunct în cadrul APIA - Aparat Central. Decizia a fost luată ca urmare a informării APIA de către organele de cercetare penală cu privire la deschiderea unui dosar penal pe numele domnului Dumitraşcu", se precizează într-o informare de presă transmisă AGERPRES.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.