Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florian Bodog reprezintă România la ceremonia funerară a lui Simone Veil

Florian Bodog

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat miercuri că reprezintă România la ceremonia funerară a lui Simone Veil, prima președintă a Parlamentului European aleasă prin vot universal direct în anul 1979, care a murit la sfârșitul săptămânii trecute, la vârsta de 89 de ani.

Simone Veil, figură eminentă a vieții politice franceze și a feminismului și supraviețuitoare a Holocaustului, va fi înmormântată în Panthéon, la Paris, după cum a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron. "La ceremonia funerară participă demnitari și înalți oficiali de stat și de guvern, foști și actuali șefi de stat, miniștri și ambasadori. În calitate de ministru al Sănătății, am deosebita onoare să reprezint România la acest eveniment", a scris Florian Bodog pe Facebook.

"Europa aduce astăzi un ultim omagiu omului politic și intelectualului remarcabil care a fost Simone Veil. În această zi are loc la Paris ceremonia de omagiere a personalității istorice reprezentate de Simone Veil și de recunoaștere, la cel mai înalt nivel, a rolului determinant jucat de aceasta în construcția europeană și în societatea franceză. După o carieră politică extraordinară, națională și europeană, Simone Veil a încetat din viață la vârsta de 89 de ani. Supraviețuitoare a lagărelor de concentrare nazistă, promotoare a Uniunii Europene, prima doamnă care a ocupat funcția de președinte al Parlamentului European, ministru al Sănătății și apărător al drepturilor egale, Simone Veil este simbolul rezistenței și al valorilor morale aduse în sfera publică. Pentru mulți, cariera sa politică și intelectuală reprezintă un model de urmat și o sursă de inspirație", a mai scris ministrul Sănătății.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.