Florian Wirtz, premiul pentru cel mai bun jucător al anului din Germania

Autor: Diana Pană

Publicat: 10-08-2025 17:56

Actualizat: 10-08-2025 20:56

Article thumbnail

Sursă foto: Reuters

Florian Wirtz, în prezent la Liverpool, a fost ales cel mai bun jucător al sezonului 2024-2025 din Germania, după un alt sezon remarcabil la Bayer Leverkusen, în timp ce Julian Schuster, de la Freiburg, a câștigat premiul pentru cel mai bun antrenor, potrivit AP, citat Mediafax.

Coechipierele Giulia Gwinn și Ann-Katrin Berger trebuie să împartă titlul de jucătoarele anului, după ce ambele au primit 608 voturi de la membrii Asociației Jurnaliștilor Sportivi Germani (VDS) în sondajul anual organizat de revista Kicker.

Kicker a anunțat că Wirtz, în vârstă de 22 de ani, care s-a transferat la Liverpool în iunie, a primit 191 de voturi, devansându-i pe Michael Olise de la Bayern München (81), Nick Woltemade de la Stuttgart (71) și Thomas Müller (70).

Julian Schuster, declarat cel mai bun antrenor, a condus clubul Freiburg pe locul cinci în Bundesliga, asigurându-i calificarea în Europa League în primul său sezon la cârma echipei, după ce l-a înlocuit pe antrenorul de lungă durată Christian Streich.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri