Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Andone, pregătit să înceapă antrenamentele pentru noul sezon al Premier League

Florin Andone

Atacantul formaţiei Brighton Florin Andone a declarat că este pregătit să-şi reia antrenamentele pentru noul sezon al Premier League. Spre deosebire de ediţia trecută a campioantului, când a debutat abia în noiembrie din cauza accidentărilor, Andone spune că acum este pregătit sută la sută să joace potrivit news.ro

"Anul trecut a fost greu deoarece am avut câteva accidentări la care nu m-am aşteptat, a fost cel mai greu an din acest punct de vedere. Dar aceasta este realitatea fotbalului, ai urcuşuri şi coborâşuri, uneori trebuie să aştepţi şi să te odihneşti, dar bineînţeles totul a fost diferit pentru mine. Campionatul şi echipa au fost noi pentru mine şi am avut un nou stil de joc, am încercat să învăţ cât mai mult posibil şi acum mă simt gata, ştiu ce am de făcut în acest an şi ştiu ce înseamnă această ligă. Am avut o frumoasă pauză cu familia şi cu prietenii şi acum sunt gata să încep noul sezon. Sunt emoţionat deoarece este un nou an şi mă simt pregătit de start. Pauza a fost necesară pentru că finalul sezonului trecut a fost dificil, foarte greu pentru toată lumea. Ne-am făcut treaba şi ne-am îndeplinit obiectivul să ne menţinem (n.r. - în Premier League) şi pentru toată lumea a fost important să avem o pauză pentru a ne odihni psihic şi reîncărca din nou. A fost frumos pentru mine şi mă simt ca un nou jucător, o persoană gata pentru noua campanie", a declarat Andone, potrivit site-ului clubului Brighton.

Andone are un nou antrenor la Brighton, pe Graham Potter, care l-a înlocuit pe Chris Hughton.

"Când vine un nou anrenor, toată lumea începe de la zero. Toată lumea este la fel şi acum trebuie să muncim din greu pentru a-i arăta ce putem face şi că suntem gata să jucăm şi să dăm totul. Sunt pregătit să mă antrenez şi să muncesc din greu pentru a ajuta echipa atunci când va avea nevoie de mine", a precizat internaţionalul român.

Florin Andone, în vârstă de 26 de ani, a fost transferat, vara trecută, de Brighton de la Deportivo La Coruna. El a jucat la Brighton 26 de meciuri în toate competiţiile, iar echipa s-a salvat in extremis de la retrogradare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.