Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Bratu este noul selecţioner al naţionalei de tineret U21 a României: 'Nu e uşor, vin după Mirel Rădoi şi Adrian Mutu, dar nu mă sperie'

www.cugetliber.ro
Florin Bratu

Fostul atacant Florin Bratu a preluat naţionala de tineret Under-21 a României, pe care o va conduce pentru următorii doi ani, având ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice din 2024, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal, potrivit agerpres.ro.

"E o mare provocare, mereu mi-am dorit să antrenez echipa naţională şi îmi doresc să fac performanţă. Nu e uşor, vin după Mirel Rădoi şi Adrian Mutu, doi selecţioneri care au făcut o figură frumoasă la turneele finale, dar nu mă sperie. Obiectivele mele sunt să aduc jucători în prim plan pentru prima reprezentativă şi să calific din nou România la Jocurile Olimpice. Am avantajul că e o nouă generaţie U21 acum, dar e una pe care eu o cunosc, am antrenat-o la Under-18. Am încredere că putem forma un grup unit, o echipă care să aibă rezultate", a spus Florin Bratu.

Florin Bratu are 14 selecţii în echipa naţională pentru care a marcat de două ori. În cariera de fotbalist a evoluat la cluburi precum Rapid Bucureşti, Galatasaray, Nantes, Dinamo Bucureşti, Valenciennes sau Litex Loveci. A cucerit 4 trofee: titlul în Liga I, Cupa României, Supercupa României şi Supercupa Bulgariei.

Ca antrenor, Bratu a activat la Dinamo U19, cu care a câştigat Liga Elitelor în 2017, la România U18, Dinamo Bucureşti, Aerostar Bacău, Turris Oltul Turnu Măgurele şi Concordia Chiajna.

Echipa naţională U21 a României va începe pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România şi Georgia, în luna septembrie. Calificată deja la EURO 2023 din postura de ţară gazdă, România U21 va disputa primele două partide amicale, cu Anglia, pe 3 septembrie, şi cu Georgia, pe 7 septembrie. Ambele jocuri se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.