VIDEO A dus datoria publică la un nivel RECORD, dar Florin Cîţu NU se oprește: 'E o premieră, cred că nu s-a mai întâmplat aşa ceva în ultimii 30 de ani'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-05-2021

Actualizat: 05-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Florin Cîţu a precizat că în şedinţa de guvern de miercuri a fost adoptat un memorandum privind Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2021-2023, arătând că aceasta se va menţine în perioada următoare la o valoare de aproximativ 50% din PIB.

"Sunt trei scenarii acolo, eu merg pe cel mai optimist, dar rămâne în jur de 50% - în perioada următoare - din PIB. (...) Se va întâmpla acest scenariu. Am arătat şi anul trecut, şi anul acesta că poţi să administrezi o perioadă dificilă fără să destabilizezi finanţele României. Este o premieră, din punctul meu de vedere, cred că nu s-a mai întâmplat aşa ceva în ultimii 30 de ani, să ai doi ani de zile fără nicio modificare la Codul fiscal, să nu umbli la taxe, să nu umbli la impozite, să nu modifici. Aşa cum am promis când am preluat mandatul Finanţelor Publice, în 2019, în noiembrie, am spus că nu vom creşte taxe, nu vom introduce taxe noi. Vom putea să administrăm economia pentru că vrem predictibilitate, asta ne-au cerut oamenii. Veţi vedea că şi anul acesta va fi al doilea an fără niciun fel de modificare şi vom merge aşa şi în viitor", a arătat premierul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Citește și: Magistrații îi traduc lui Florin Cîțu criticile din Raportul Greco: 'Este nevoie de reforme reale și rapide în justiție'

Potrivit documentului, în anul 2020, toţi indicatorii de risc s-au încadrat în limitele stabilite prin Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021. Pe parcursul anului 2020, necesităţile brute de finanţare la nivel guvernamental (central şi local) în valoare de 149 miliarde lei au fost acoperite în proporţie de cca 61,1% din surse interne şi 38,9% din surse externe.

Volumul total al emisiunilor de titluri de stat emise pe piaţa internă a fost de 91,4 miliarde echivalent lei, incluzând obligaţiuni de stat denominate în euro în sumă de 2,3 miliarde emise pe piaţa internă şi titlurile de stat destinate populaţiei, în valoare de 6,5 miliarde lei.

Citește și: VIDEO Ce a înțeles Florin Cîțu din raportul GRECO, în care România e CRITICATĂ: 'Tot raportul spune un lucru foarte important: suntem pe drumul cel bun'

Conform aceleiaşi surse, obiectivele Ministerului Finanţelor în administrarea datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2021-2023 rămân similare cu cele prevăzute de Strategia anterioară, respectiv:

- asigurarea necesarului de finanţare al administraţiei publice centrale pe fondul minimizării costurilor pe termen mediu şi lung;

- limitarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;

- dezvoltarea pieţei interne a titlurilor de stat.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri