Ministerul Finanţelor a alocat instituţiilor din CSAT, cum ar fi Serviciul Român de Informaţii, minimul cerut de acestea, iar solicitările de finanţare ale acestor instituţii nu au fost satisfăcute pe deplin în proiectul de Buget pentru 2020, a declarat marţi seara, la Digi 24, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu potrivit Agerpres
El a răspuns astfel informaţiilor apărute marţi în spaţiul public în legătură cu scăderea de către Guvern a alocărilor pentru Sănătate şi creşterea alocărilor pentru SRI şi alte instituţii din CSAT.
"Alocările pe care le-au cerut toate instituţiile care sunt incluse în CSAT, nu numai SRI, nu au fost satisfăcute pe deplin. Nevoile de investiţii, de capital - şi aici sunt discuţiile, la investiţiile pe care vor să le facă - nu au fost satisfăcute. Sunt instituţii care au fost subfinanţate în ultimii ani, având în vedere şi apartenenţa noastră la NATO şi cerinţele pe care trebuie să le satisfacem, trebuie să ne updatăm sistemele. Numai pentru acest lucru se duc bani către aceste instituţii. Ştiţi foarte bine că avem 2% la Apărare, trebuie să ne ţinem de asta, şi ne vom ţine de acest lucru. Iar celelalte instituţii au primit minimul pentru a-şi continua investiţiile de capital, pentru a ţine pasul cu partenerii noştri din NATO şi din Uniunea Europeană, în faţa atacurilor cibernetice, fake news şi tot ce apare din partea de est. Să ştiţi că toate acestea costă, dar nici acolo nu am sărit calul, am dat minimul care ni s-a cerut", a precizat ministrul Finanţelor.
Conform proiectului Legii bugetului pentru 2020, serviciile vor primi pentru anul viitor credite bugetare mai mari comparativ cu 2019, cu excepţia Serviciului de Informaţii Externe, care va avea o scădere de 3,12%, la 323,7 milioane lei. Astfel, Serviciul de Protecţie şi Pază are prevăzute credite bugetare de 275,175 milioane lei (plus 19,08%), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale de 630,379 milioane lei (plus 6,01%) şi Serviciul Român de Informaţii de 2,684 miliarde lei (plus 10,80%).
Florin Cîţu se apără: 'Am alocat sumele minime pentru instituțiile de forță'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.279
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.279

475
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
475

542
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
542

1.078
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.078

3.225
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.225

1.004
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.004

2.557
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.557

4.803
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.803

14.084
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.084

973
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
973

625
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
625

3.125
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.125

1.604
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.604
















Comentează