Florin Gardoş e urmărit de ghinion: Jucătorul s-a ales cu o fractură de piramidă nazală după meciul Dinamo-Poli Iaşi

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 06-02-2019

Actualizat: 06-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Fanatik

Ghinioanele se ţin lanţ de Florin Gardoş. Stoperul de 30 de ani a primit, miercuri, rezultatul radiografiei efectuate după accidentarea suferită în meciul de luni dintre Dinamo şi Poli Iaşi (scor 3-0), iar verdictul medicilor a fost crunt: fractură de piramidă nazală, potrivit mediafax.

Citește și: Consultanții au apăsat butonul de panică în PNL / SURSE

Fotbalistul Politehnicii Iaşi a fost accidentat de dinamovistul Ricardo Grigore, în prima repriză a meciului de luni seară, din "Ştefan cel Mare", acesta din urmă lovindu-l pe fostul internaţional extrem de dur, cu cotul în plină figură. Gardoş va pleca în cursul serii de la Iaşi spre Bucureşti, pentru a fi consultat din nou de un medic specialist. Din câte se pare, fundaşul lui Poli va putea juca, dar cu o mască de protecţie.

Ieri, fundaşul central venit de la U Craiova spera să nu aibă nimic grav şi să-şi revină în câteva zile. ”Mă doare în continuare, dar cred că dacă ar fi ceva rupt m-aş simţi mult mai rău. Aşa, stând, nu mă doare. E umflat, sunt vânăt sub ochi şi doare doar dacă pun mâna la nas. Cred, însă, că ar fi durut mai rău dacă era mai grav. În timpul meciului am respirat destul de bine, chiar dacă mai aveam sânge. ”, a mai spus Florin Gardoş pentru ProSport.

Altfel, Politehnica Iaşi a anunţat că atacantul William Kizito a devenit indisponibil pentru următoarele trei săptămâni, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la menisc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri