Florin Iordache pune tunurile pe Iohannis după apelul lui Dragnea: 'Acţiunile preşedintelui în ultima perioadă nu au fost cele în norma constituţională'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-12-2018

Actualizat: 18-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

PSD vrea o stare de normalitate, iar acţiunile preşedintelui Klaus Iohannis din ultima perioadă nu au fost cele în norma constituţională, a afirmat marţi Florin Iordache, referindu-se la anunţul lui Dragnea privind faptul că şeful statului s-ar face vinovat de înaltă trădare, ceea ce ar duce la o posibilă plângere penală pe numele lui.

Florin Iordache, atac INCENDIAR, după ce Iohannis a anunțat că merge peste Guvern: Își ia notițe și cu asta basta


„Haideţi să vedem şi noi motivele, să vedem cum arată această plângere şi apoi putem sta de vorbă. Preşedintele am văzut că a făcut o serie de declaraţii care, până la urmă, s-a demonstrat că nu au fost cele mai bune. PSD vrea o stare de normalitate şi starea de normalitate înseamnă o anumită activitate a preşedintelui, iar noi am constatat că acţiunile preşedintelui în ultima perioadă nu au fost cele în norma constituţională”, a susţinut Iordache, într-o intervenţie la Digi 24.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri