Florin Roman, după ce Orban a anunțat că-și depune demisia de șef al Camerei Deputaților: 'Ne aflăm în situația din 2017. PNL trebuie să preia interimatul'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-10-2021

Actualizat: 12-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Florin Roman a ieşit, marţi, într-o declaraţie la Parlament, unde a afirmat că PNL va prelua interimatul la şefia Camerei Deputaţilor, după demisia lui Ludovic Orban, existând, în opinia sa, un precedent în 2017, când, după demisia lui Valeriu Zgonea, PSD l-a impus interimar pe Florin Iordache.

” În cazul în care demisia anunţată de preşedintele Camerei Deputaţilor produce efecte începând de mâine, ne aflăm în situaţia din 2017 când domnul Zgonea şi-a înaintat demisia şi practic, a fost stabilit un preşedinte interimar al Camerei, din partea grupului parlamentar care l-a susţinut, în speţă domnul Iordache, care a asigurat interimatul până la alegerea noului preşedinte”, a spus Roman. El a explicat că în acea speţă din 2017, Marian Neacşu l-a propus interimar pe Florin Iordache, din partea grupului PSD. Întrebat ce se întâmplă dacă PNL nu reuşeşte să strângă miercuri o majoritate în Biroul Permanent al Camerei pentru postul de preşedinte interimar, Florin Roman a spus că este convins că se va ajunge la votarea unui interimar, pentru că este vorba despre o perioadă de câteva zile până la votul din plen. Roman a mai spus că decizia finală privind propunerea cu care va veni PNL pentru şefia Camerei se va lua în Biroul Permanent al PNL din această seară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri