Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Tănase, de la FCSB, a oferit detalii ÎNFIORĂTOARE, în fața judecătorilor, despre moartea dinamovistului Patrick Ekeng: L-au scăpat de pe targă,nu respira

ekeng

Jucătorul de fotbal Florin Tănase, actualmente la FCSB, a fost audiat, miercuri, la Judecătoria Sectorului 2, în procesul morții lui Patrick Ekeng, sportivul declarând că ambulanța a venit la aproximativ două minute după ce Ekeng s-a prăbușit pe teren.

"Jucam pentru Viitorul. Țin minte că m-am dus la el și l-am luat de mână. În repriza a doua, la centrul terenului, s-a auzit căzătura lui. L-am luat de o mână și l-am întors pe lateral. Se auzea un horcăit. A venit imediat medicul clubului Dinamo. L-a pus pe spate și l-a resuscitat, îi apăsa pe piept. Ambulanța a venit imediat, la un minut jumătate. Nu am văzut doctorul din ambulanță. Au luat targa oamenii din ambulanță, nu știu exact. Și când l-au pus pe targă, nu mai respira. Vreo două minute a stat jucătorul pe teren. L-au și scăpat, nu se lăsa targa jos. Nu mai respira deloc. Am observat că avea maxilarul blocat, își pierduse starea de conștiență, iar ochii erau larg deschiși. Îmi aduc aminte că am țipat la doctorul echipei Dinamo, pentru a-l alerta, spunându-i că nu mai respiră", a declarat Florin Lucian Tănase, actualmente fotbalist la FCSB, care a fost audiat ca martor în proces.

Citește și: Iohannis, noi respingeri! De data asta au fost propunerile lui Tudorel Toader

Șoferul ambulanței care l-a transportat pe fotbalist la spital, audiat și el ca martor în proces, a povestit ce s-a întâmplat pe 2 mai 2016, atunci când și-a pierdut viața Ekeng, în timpul partidei dintre Dinamo și Viitorul. Acesta a spus în fața judecătorilor că ambulanța avea echipamentul necesar intubării și un defibrilator EKG, scrie mediafax.ro.

"În timpul meciului, la un moment dat, s-a solicitat intervenția ambulanței pe stadion. I-am auzit pe suporteri solicitând, eu mă aflam afară, lângă mașină. Nu vedeam bine ce se întâmplă pe stadion pentru că vederea era obstrucționată de obstacole. Doamna doctor se afla atunci în autoturism. Știu că doamna doctor și asistentul au fugit pe teren. Din câte îmi aduc aminte, nu aveau echipament medical asupra lor.

Citește și: Veste importantă! Un nou spital s-ar putea construi în acest oraș. Cine ar dori să îl construiască

Știu că doamna doctor avea un pulsometru. Eu am plecat pe teren cu ambulanța, când am ajuns la locul evenimentului medical unde fotbalistul a căzut, doamna doctor ajunsese acolo. M-am dat jos, am văzut jucătorul întins pe teren și m-am dus în spatele ambulanței de unde am luat defibrilatorul. Am ieșit cu el, dorind să îl duc doamnei doctor. Atunci l-am văzut pe asistentul medical că a luat trusa de prim ajutor. Nu am apucat să-i dau defibrilatorul, deoarece toată lumea striga să aduc targa, iar eu m-am conformat. Doctorul mi-a spus să mă grăbesc. Nu l-am pus eu pe targă pe jucător, ci ceilalți jucători. (...)

Cât timp am fost pe teren nu am văzut ca jucătorului să-i fi fost aplicat tratament medical. Am văzut că jucătorul avea spasme. (...) După ce a fost introdus în ambulanță, am văzut că au fost scoase cablurile de monitorizare a pacientului. Asistentul medical le-a scos. Am plecat către Floreasca, până la spital nu știu ce s-a mai întâmplat dacă i s-au aplicat tratamente medicale. După ce a ajuns la Floreasca, am deschis ușile din spate. Atunci am observat pe doamna doctor, care se afla la capul pacientului, iar defibrilatorul la picioarele acestuia, cu monitorul către ea, conectat", a declarat în fața judecătorilor Gheorghe Nicolae Stanel, șoferul ambulanței care l-a transportat pe fotbalist la spital.

Citește și: Un greu PSD lansează atomica după declarațiile lui Laufer la adresa lui Iohannis

Parchetul Capitalei o acuză pe medicul Elena Mihaiela Duţă că, fiind delegată să asigure asistenţa medicală de urgenţă pe 6 mai 2016, la meciul desfăşurat pe Stadionul ”Dinamo”, "a omis să ia măsurile care se impuneau şi anume - în primă fază evaluarea corectă a stării jucătorului Ekeng Ekeng Patrick Claude în funcţie de care trebuia să ia sau să dispună măsurile adecvate şi ulterior, după ce a constatat că pacientul se afla în fibrilaţie ventriculară, să aplice protocolul de resuscitare prevăzut de ghidurile pentru ”basic life suport”– sporind astfel un pericol însemnat pentru viaţa pacientului, pericol care nu a mai putut fi înlăturat, acesta decedând în ciuda intervenţiei ulterioare a personalului medical din cadrul Spitalului ”Floreasca”, neprevăzând rezultatul inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea să prevadă producerea acestui rezultat".

Patrick Ekeng (26 de ani) a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo - Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.

Citește și: Probleme pentru acest fost campion mondial! De ce nu-i merge afacerea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.