Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei mondiale în 2021 şi a anunţat că scăderea activităţii economice din 2020, în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), va fi cu aproape un punct procentual mai puţin severă decât se previziona, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Multiplele aprobări de vaccinuri şi lansarea vaccinărilor în unele state în decembrie au sporit speranţele unui eventual final al pandemiei, care a provocat infectarea a aproape 100 de milioane de persoane şi decesul a peste 2,1 milioane de persoane pe plan global, se arată în raportul FMI.
Dar instituţia financiară avertizează că economia mondial continuă să se confrunte "cu incertitudini excepţionale" şi noile valuri de infecţii şi noile variate reprezintă riscuri, iar activitatea economică pe plan global va rămâne sub nivelul previzionat anul trecut, înaintea pandemiei. De asemenea, aproape 90 de milioane de persoane vor cădea probabil sub pragul de sărăcie extremă în perioada 2020-2021, pandemia ştergând progresele realizate în ultimele două decenii în privinţa eradicării sărăciei, iar nivelul şomajului este în creştere.
În cel mai recent "World Economic Outlook", FMI estimează pentru 2020 un declin al economiei globale de 3,5%, în timp ce în octombrie previziona o scădere de 4,4%, datele reflectând redresarea mai solidă din a doua parte a anului trecut. Pentru acest an, FMI se aşteaptă la o creştere de 5,5%, mai mult cu 0,3 puncte procentuale faţă de prognoza din octombrie.
SUA, cea mai mare economie mondială, ar urma să înregistreze un avans de 5,1% în 2021, în timp ce PIB-ul Chinei ar urma să crească anul acesta cu 8,1% şi cu 5,6% în 2022.
FMI a revizuit în creştere estimările privind avansul economiei mondiale
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.464
Veste proastă pentru români, în criza scumpirii carburanților: Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 8,9% (INS)
1.464

2.446
Șoc pe piețe: aurul se prăbușește în plin război. Cea mai slabă săptămână din ultimii 40 de ani
2.446

28
Argintul își continuă declinul
28

6.757
Afacerea cu care Polonia a dat lovitura în România: Produsele se cumpără intens, magazinele se deschid în lanț
6.757

3.998
Dmitri Peskov lansează oferta Rusiei pentru un „armistițiu energetic”
3.998

2.408
Scandal uriaș: Gigantul Nestlé, obligat la plata unor daune uriașe pentru concedierea unui angajat care a 'vapat' în toaletă și a oprit producția
2.408

590
Zboruri anulate sau întârziate? ANPC explică drepturile pasagerilor în cazul unor situații excepționale
590

1.636
Prețurile carburanților au explodat. Motorina premium a sărit de 10 lei/l
1.636

2.962
Sfârșitul mirajului numit Dubai? Războiul din regiune spulberă imaginea de 'paradis sigur'
2.962

104
Pentru a limita creșterea prețurilor și a asigura aprovizionarea pieței, Serbia a redus accizele la carburanți cu încă 40%
104

1.646
Scandal crypto în Marea Britanie: platformă desființată pentru legături cu Garda Revoluționară din Iran
1.646

65
Costurile de împrumut ale guvernului britanic au crescut puternic, randamentul obligaţiunilor pe 10 ani depăşind pragul de 5% pentru prima dată din criza financiară din 2008
65

220
Motivul pentru care administraţia Trump elimină sancţiunile pentru 140 de milioane de barili de petrol iranian
220
















Comentează