O organizație pentru securitate alimentară susținută de ONU a anunțat că Gaza nu mai suferă de foamete. Totuși, situația rămâne în continuare extrem de fragilă în zonă.
Gaza nu se mai confruntă cu foamete
Gaza nu se mai confruntă cu foamete, a anunțat vineri un observator al foametei susținut de ONU. Anunțul vine după un aflux de ajutor umanitar în Fâșia Gaza în urma unui armistițiu convenit în octombrie între Israel și Hamas, relatează CNN.
„În urma unei reduceri semnificative a conflictului, a unui plan de pace propus și a îmbunătățirii accesului atât pentru livrările umanitare, cât și pentru cele comerciale de alimente, condițiile de securitate alimentară s-au îmbunătățit în Fâșia Gaza”, este anunțul făcut de Clasificarea integrată a fazelor de securitate alimentară (IPC), într-un raport publicat în luna decembrie. „Nicio zonă nu este clasificată ca fiind afectată de foamete”.
Israel anunță că între 600 și 800 de camioane cu ajutoare intră zilnic în Fâșia Gaza
Agenția israeliană însărcinată cu facilitarea distribuției ajutoarelor în Gaza a anunțat, potrivit CNN, că între 600 și 800 de camioane cu ajutoare intră zilnic în Fâșia Gaza, aproximativ 70% dintre acestea transportând alimente.
António Guterres, a subliniat că foametea a fost respinsă
Vineri, secretarul general al ONU, António Guterres, a subliniat că „foametea a fost respinsă. Mult mai multe persoane au acces la alimentele de care au nevoie pentru a supraviețui”. Totuși, el a precizat că 1,6 milioane de oameni din Gaza vor avea „niveluri extreme de insecuritate alimentară acută și riscuri critice de malnutriție”.
Potrivit POLITICO, raportul avertizează că reluarea ostilităților pe scară largă în Gaza ar genera o nouă criză, aruncând o parte semnificativă a enclavei înapoi într-o foamete care ar dura luni de zile.




























Comentează