O femeie în vârstă de 57 de ani, din Bistrița, a fost amendată cu 30.000 de lei, după de jandarmii au fost sesizați că aceasta arde în aer liber deșeuri, precum saltele, cauciucuri și electrocasnice, în apropierea unei magistrale de gaz, ceea ce ar fi putut produce o explozie.
Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit vineri seara pe strada Drumul Cetății din municipiu, după ce au fost sesizați că o persoană a aprins un foc în aer liber.
Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că o femeie în vârstă de 57 de ani a incendiat mai multe deșeuri, printre care saltele, cauciucuri, electrocasnice și materiale textile umede, care au degajat un fum dens deasupra zonei. Situația a fost cu atât mai periculoasă cu cât locul în care a fost aprins focul se afla în imediata apropiere a unei magistrale de gaz.
În urma celor constatate, femeia a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 30.000 de lei.
Jandarmeria Bistrița-Năsăud reamintește cetățenilor că arderea deșeurilor în spații deschise este strict interzisă și se sancționează conform legii. Astfel de fapte pot pune în pericol mediul, sănătatea populației și pot genera situații cu consecințe grave asupra siguranței publice.
Comentează