Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Focar de coronavirus la o grădiniță din Iași

Primaria Sectorului 4
gradinita

Doi copii înscriși la o grădiniță privată din Iași au fost testați pozitiv la noul coronavirus. Ei au simptome ușoare și au fost internați în spital. Toții preșcolarii și angajații unității de învățământ au fost izolați la domiciliu, potrivit DSP Iași, potrivit Mediafax.

„Pe data de 27 iunie a fost confirmat cu noul coronavirus un copil înscris la o grădiniţă particulară cu program prelungit din municipiul Iaşi. Acesta este contact direct cu un caz confirmat din familie şi având în vedere apariţia unor uşoare simptome, a fost testat şi confirmat ulterior cu COVID-19. A fost luată imediat măsura izolării la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi, copii, părinţi şi personal educativ”, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași.

Gradiniţa cu program prelungit a început activitatea pe data de 16 iunie şi conform anchetei epidemiologice, la apariţia primului caz de coronavirus erau 26 de copii şi șase angajaţi.

„În urma apariţiei simptomelor la un alt copil înscris la aceeaşi unitate de învăţământ preşcolar, conform metodologiei a fost efectuată testarea acestuia. În cursul serii trecute, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Ambii copii sunt internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi, iar starea de sănătate este bună. În unitatea de învăţământ preşcolar au fost efectuate operaţiuni de igienizare şi acestea vor fi efectuate şi în perioada următoare”, conform sursei citate.

Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare.

Citește și: Directorul Spitalului Colentina ÎL CONTRAZICE pe Horațiu Moldovan: Pacienții cu boli GRAVE ar mai fi trăit 30 de ani dacă nu luau coronavirus

Potrivit Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 28 din 11 iunie 2020, în cadrul căreia s-a decis ”reluarea activităţii în creşe, grădiniţe şi afterschooluri”, a fost elaborat un ghid pentru organizarea unităţilor de învăţământ preşcolar din sistemul public, pentru primirea copiilor la activităţi recreative în perioada vacanţei de vară. Conform acestui ghid, suprafaţa alocată unui copil trebuie să fie mai mare de 4 metri pătraţi, iar jucăriile care nu pot fi dezinfectate trebuie eliminate. Copiii care vor avea temperatură mai mare de 37,3 grade vor fi izolaţi într-o cameră specială.

Educatorii vor avea măşti de protecţie pe care trebuie să le înlocuiască din 4 în 4 ore.

Părintele trebuie să-i măsoare temperatura copilului acasă, iar cei mici trebuie să renunţe la jucăriile preferate. La intrare îi va aştepta unul dintre angajaţii grădiniţei pentru triajul epidemiologic, iar cei din familie nu vor mai avea voie în interior. Educatorul va spăla copilul pe mâini la intrarea în grădiniţă şi îl va duce pe un traseu bine stabilit spre sală. Personalul grădiniţei va ajuta copiii să se spele pe mâini înainte şi după fiecare masă, după somn sau dacă strănuta, dar şi la plecare. Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program, iar afară pot fi în acelaşi timp mai multe grupe, însă cu distanţa de 2 metri între ele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.