Antrenorul echipei franceze de fotbal Lille OSC, Jocelyn Gourvennec, a anunţat că şapte jucători din lotul său au fost depistaţi pozitivi la Covid-19, trei dintre ei adăugându-se luni celor patru depistaţi duminică, informează agenţia EFE, citat de Agerpres.
Tehnicianul a subliniat că prin decizia clubului nu vor fi făcute public numele celor infectaţi dar, conform cotidianului L'Equipe, printre pozitivi se află Jonathan David, Isaac Lihadji, Domagoj Bradaric, Xeka şi Andre.
Campioana en titre, aflată pe locul opt în clasamentul din Ligue 1 în acest sezon, îşi va testa din nou jucătorii marţi şi va anunţa ulterior grupul cu care va aborda meciul cu Lens.
Focar de covid la Lille OSC. Șapte jucători din lot au fost depistaţi pozitivi
Articole Similare

1.205
VIDEO Ministrul Apărării face dezvăluiri halucinante din interiorul clubului CSA Steaua: Sume amețitoare, folosite în interesul generalilor
1.205

51
Echipa masculină de sabie a României s-a clasat pe locul 10 la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Tbilisi
51

1.958
A murit fostul rector al Universității Politehnica Timișoara - Viorel-Aurel Şerban a fost și președintele clubului Poli Timișoara
1.958

60
Usîk îşi va apăra centura de campion WBC împotriva unui kickboxer, la piramidele din Egipt
60

171
Alex Chipciu, spectacol la interviu, după calificarea în play-off
171

20
România, al treilea eşec în preliminariile FIBA World Cup 2027
20

228
Scenariile prin care FCSB poate să mai prindă play-off-ul după ce U Cluj a învins-o pe Oțelul
228

35
Universitatea Cluj și-a asigurat prezenţa în play-off după victoria cu Oţelul Galaţi
35

43
Kriszta Incze aduce medalia de argint pentru România la turneul internațional de lupte de la Tirana
43

24
Omagiu al Cadillac. Prima sa maşină de F1, numită după campionul Mario Andretti
24

162
Situație incredibilă. Mihai Stoica, tranșant: 'Nu va mai juca nicio secundă la noi'
162

44
UEFA a stabilit datele și orele partidelor din optimile de finală ale Ligii Campionilorv
44

6.793
Gigi Becali s-a luat la harță cu roboții. ChatGPT l-a scos din sărite: 'Băi, mincinosule' / 'Nu ți-e rușine să jignești?'
6.793

















Comentează