Focar misterios de hepatită la copii, în Europa și SUA: OMS anunță primul deces

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-04-2022

Actualizat: 25-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că a fost raportat cel puţin un deces în legătură cu un focar misterios de boală hepatică care afectează copiii din Europa şi Statele Unite. OMS a precizat că a primit până în prezent rapoarte privind cel puţin 169 de cazuri de „hepatită acută de origine necunoscută” dintr-o serie de ţări. Cazurile au fost raportate la copii cu vârste cuprinse între o lună şi 16 ani, iar 17 dintre cei care s-au îmbolnăvit au avut nevoie de transplanturi de ficat. OMS nu a precizat în ce ţară a avut loc decesul, scrie Mediafax.

Primele cazuri au fost înregistrate în Marea Britanie, unde s-au îmbolnăvit 114 copii. „Nu este clar încă dacă a existat o creştere a numărului de cazuri de hepatită sau o creştere a gradului de conştientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul aşteptat, dar care nu sunt detectate”, a precizat OMS într-un comunicat. Experţii spun că este posibil ca aceste cazuri să fie legate de un virus asociat în mod obişnuit cu răcelile, dar cercetările sunt în curs de desfăşurare.

„În timp ce adenovirusul este o ipoteză posibilă, investigaţiile sunt în curs de desfăşurare pentru agentul cauzal”, a declarat OMS, precizând că virusul a fost detectat în cel puţin 74 dintre cazuri. Cel puţin 20 dintre copii au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. OMS a precizat că ţările afectate îşi intensifică supravegherea cazurilor de hepatită la copii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri