Negocierile cu Gazprom continuă. Delegația moldovenească rămâne și astăzi la Sankt Petersburg. Despre aceasta a anunțat Vadim Ceban, directorul Moldovagaz.
Autoritățile moldovenești urmează să mai ducă tratative cu reprezentanții Gazprom în legătură cu contractul de achiziție a gazului natural, după ce vizita de miercuri nu a dat rezultate concrete, transmite presa din Republica Moldova.
Zile numărate au rămas până la expirarea contractului cu Gazprom, iar autoritățile de la Chișinău nu au, deocamdată, nicio veste privind prelungirea acestuia.
Vicepremierul Andrei Spînu a avut, miercuri, o întrevedere cu directorul concernului rus, Alexei Miller, privind livrarea gazelor. Însă, din comunicatul de presă emis de reprezentanții Gazprom reiese că cele două părți nu au ajuns la o înțelegere.
Între timp, Energocom a lansat o nouă licitație pentru a procura încă 1,5 milioane de metri cubi de gaz. Până acum, Republica Moldova a cumpărat 3,5 milioane de metri cubi de gaz din surse alternative. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, niciun detaliu despre preț.
Comentează