DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fondatorul CANCAN o înfundă pe Udrea: A recunoscut tot (surse)

Radu Budeanu

Elena Udrea va avea viaţă grea în cel de-al treilea dosar al său la DNA, pentru că unul dintre complicii săi, Radu Budeanu, a recunoscut tot în faţa anchetatorilor.

Procurorii au dispus controlul judiciar pe cauţiune (2 milioane lei) pentru 60 de zile faţă de Radu Budeanu, fondatorul Cancan, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, şi spălare de bani, după ce a intermediat primirea de mită de către Elena Udrea de la Bogdan Buzăianu.

Elena Udrea este acuzată în acest dosar că i-ar fi solicitat omului de afaceri Bogdan Buzăianu 5 milioane de dolari americani, pentru ca societatea acestuia, Energy Holding, să își poată desfășura, în continuare, contractele încheiate cu Hidroelectrica. Intermediar al şpăgii a fost Bogdan Buzăianu.

"La începutul anului 2012, în scopul menționat mai sus, inculpatul Budeanu Radu Ioan i-a remis inculpatei Udrea Elena Gabriela suma de 3.800.000 USD primită de la omul de afaceri și i-a înlesnit preluarea unei creanțe de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media. Pentru a ascunde adevăratul beneficiar al creanței de 900.000 de euro, și implicit adevăratul proprietar al firmei respective cu activitate în mass media, inculpatul Budeanu Radu Ioan a facilitat inculpatei Udrea Elena Gabriela încheierea unui contract de novație cu schimbare de creditor, între firma omului de afaceri și o altă societate recomandată de inculpata Udrea Elena Gabriela", se arată în comunicatul DNA.

Udrea a negat acuzațiile și a afirmat că Bogdan Buzăianu ar fi sponsorizat, de fapt, campania electorală din 2012 a PDL.  Fostul ministru a aruncat vina pe foştii colegi de partid, consecinţa fiind audierea unor foşti lideri ai PDL, printre care Vasile Blaga şi Emil Boc.

Vezi şi: OFICIAL De ce l-a săltat DNA pe patronul CANCAN. Acuzațiile și măsurile luate

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.