Ludwig Minelli, inițiatorul organizației elvețiene Dignitas și unul dintre cei mai vocali susținători ai dreptului la moarte, a murit la 92 de ani prin sinucidere asistată, a confirmat organizația, citată de BBC. Decesul a survenit sâmbătă, cu câteva zile înainte de aniversarea sa.
Născut la Zürich în 1932, Minelli a fost jurnalist și avocat înainte de a fonda Dignitas în 1998. Organizația a transmis că el și-a trăit viața „în serviciul libertății de alegere și al drepturilor omului”.
În aproape trei decenii, Dignitas a asistat mii de persoane care au căutat să își încheie viața în mod controlat și fără durere.
Context internațional și controverse
În ultimii ani, mai multe state – precum Canada, Australia și Noua Zeelandă – au adoptat legislații privind moartea asistată, în timp ce Marea Britanie continuă dezbaterile parlamentare.
Criticii fenomenului avertizează însă asupra posibilelor riscuri pentru persoanele vulnerabile.
Dignitas a devenit cunoscută în întreaga lume pentru că oferă sprijin inclusiv celor care locuiesc în țări unde procedura este interzisă. Minelli a fost, totuși, contestat în Elveția pentru presupusă lipsă de transparență financiară și pentru că a ajutat și persoane care nu se aflau în stadii terminale ale bolii.
De-a lungul timpului, a câștigat mai multe bătălii juridice, inclusiv în fața instanței supreme elvețiene.
„Dreptul de a decide asupra propriului sfârșit”
Într-un interviu din 2010, Minelli afirma că „ultimul drept al omului este posibilitatea de a decide asupra propriului sfârșit, fără riscuri și fără durere”. Convingerea sa a influențat inclusiv hotărâri europene: în 2011, CEDO a confirmat dreptul unei persoane lucide de a alege momentul și modul în care își încheie viața.
Reguli stricte în Elveția
Eutanasia rămâne ilegală în Elveția, însă sinuciderea asistată este permisă din 1942, cu condiția absenței oricărui interes material și a capacității mentale a persoanei care solicită procedura.
Dignitas promite să continue misiunea fondatorului
Organizația a transmis că va continua să funcționeze „în spiritul lui Ludwig Minelli”, ca o structură internațională dedicată autodeterminării și libertății de alegere la finalul vieții.






























Comentează