Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fondul Monetar Internaţional cere Ucrainei să facă reforme înaintea eliberării unei noi tranşe

capital.ro
FMI, Fondul Monetar Internațional

O misiune a Fondului Monetar Internaţional a avut discuţii productive cu Ucraina, însă autorităţile de la Kiev trebuie să demonstreze că au făcut progrese cu reformele, înainte ca instituţia financiară să aprobe eliberarea unei tranşe din programul în valoare de cinci miliarde de dolari, anunţat sâmbătă un reprezentant al FMI, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Experţii FMI au avut discuţii cu guvernul ucrainean timp de mai multe săptămâni, în condiţiile în care autorităţile de la Kiev erau interesate să obţină o tranşă de 700 milioane de dolari din programul de asistenţă convenit anul trecut. Discuţiile s-au concentrat pe subiecte precum întărirea guvernanţei Băncii Naţionale, îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de reglementare pentru supervizarea bancară şi consolidarea sistemelor anti-corupţie, precizează FMI.

Vezi și: PREMIERĂ Unde vor petrece soții Biden acest sfârșit de săptămână

"Discuţiile au fost productive dar este nevoie de mai multe progrese pentru a susţine finalizarea primei revizuiri a acordului", a declarat şeful rmisiunii FMI din Ucraina, Goesta Ljungman. "Discuţiile vor continua", a adăugat Ljungman.

La începutul acestei luni, guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Kyrylo Shevchenko declara că Ucraina se aşteaptă să primească în acest an de la FMI trei tranşe în valoare totală de 2,2 miliarde de dolari.

Vezi și: O vedetă Pro TV este însărcinată: a făcut anunțul în direct

În luna iunie a anului trecut, FMI a aprobat un program în valoare de cinci miliarde de dolari pentru susţinerea economiei Ucrainei şi a eliberat o primă tranşă de 2,1 miliarde dolari. Eliberarea unor noi tranşe au fost îngheţate din cauza ritmului lent al reformelor în Ucraina. De asemenea, FMI este preocupat şi de decizia din luna ianuarie a guvernului ucrainean privind reintroducerea subvenţiilor la gaze naturale pentru consumatorii casnici.

Acordarea altor ajutoare internţionale, inclusiv din partea Uniunii Europene, sunt condiţionate de progresele Ucrainei în cadrul acordului cu FMI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.