Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fondurile europene, o sarcină 'dureroasă' pentru Guvernul Ponta. Veşti bune pentru 2014-2020

fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a declarat, sâmbătă, la Gura Humorului (Suceava), că exerciţiul financiar european 2014-2020 este unul ”dureros” prin prisma sumei ce va trebui absorbită, în condiţiile în care în vechea programare, 2007-2013, s-au absorbit 12,8 miliarde de euro din 19.

”Ne aşteaptă un exerciţiu 2014-2020 dureros prin prisma sumei pe care trebuie să o absorbim”, a declarat Marius Nica, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

El a adăugat că în cadrul discuţiilor pe care le va avea în continuare pe acest subiect se va pune accent pe măsurile de simplificare, de debirocratizare.

Ministrul a mai spus că a iniţiat discuţii la Ministerul de Finanţe ca până la sfârşitul anului să existe o simplificare pentru proiecte cu valori mici. Astfel, urmează să fie modificată HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii prin care să nu mai fie obligatoriu studiul de fezabitate în cazul proiectelor mici.

El a afirmat că primarii se întreabă de ce să dea 15.000 de euro unei firme pentru un studiu când valoarea proiectului este de 100.000 de euro şi când se poate merge pe o variantă simplificată pe care şi Comisia Europeană o susţine.

”Până la sfârşitul anului, pentru anumite tipuri de investiţii, în funcţie de cum ne vom înţelege cu Ministerul de Finanţe să eliminăm obligativitatea acestui HG şi să vedem până unde putem simplifica procedurile pentru investiţiile mari”, a spus Nica.

El a mai declarat că tot până la sfârşitul anului îşi doreşte să existe un instrument electronic de depunere a proiectelor.

”Avem atâta experienţă şi expertiză în IT şi aproape că este ruşinos că beneficiarii încă trebuie să vină cu documentele în număr foarte, foarte mare la autorităţile de management şi organismele intermediare”, a spus Nica.

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că din cele 19 miliarde de euro alocate României pe finanţarea 2007-2013, excluzând fondurile pentru Ministerul Agriculturii, s-au făcut plăţi interne către beneficiari de 12,8 miliarde de euro.

”Avem un procent de 64 la sută conform sumelor pe care le avem în casă, iar până la sfârşitul anului cu siguranţă vom ajunge la 70 la sută. Diferenţa o face din păcate infrastructura de transport unde nu suntem în cea mai fericită situaţie”, a spus ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.