Ford a făcut anunțul: Când pleacă pe porțile uzinei primele autovehicule autonome

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 26-09-2019

Actualizat: 26-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: pieseauto.ro

Ford va lansa în 2021 primele autovehicule autonome, în Washington, Miami şi Austin. Dacă iniţial aceştia anunţaseră lansarea doar în primele două oraşe, acum compania Argo AI, cu care au realizat sistemul, se pregăteşte să testeze maşinile pe străzile din Austin, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Sistemul de conducere autonomă al autovehiculelor Ford, testat acum în sedanele hibride Fusion, este dezvoltat în comun cu Argo AI, un start-up cu sediul în Pittsburgh, în care Ford și Volkswagen dețin împreună un pachet majoritar.

Citește și: Vești PROASTE de la meteorologi - ploi în toată țara! Până când va ține vremea rea

Sherif Marakby, directorul executiv al diviziei vehiculelor autonome Ford, a declarat că firma intenționează să lanseze serviciul de transport comercial în 2021, un vehicul hibrid construit special, care poate fi echipat pentru a transporta persoane sau mărfuri.

Peter Rander, președintele Argo AI, a declarat că în curând echipele de dezvoltare vor conduce manual vehiculele de testare Fusion din Austin, vor cartografia străzile orașului și vor evalua comportamentele șoferului și ale pietonilor înaintea lansării comerciale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri