Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ford va reveni în Formula 1 în 2026, în cadrul unui parteneriat cu Red Bull (presă)

pieseauto.ro
sigla Ford

Producătorul american de automobile Ford va anunţa vineri, la New York, un parteneriat cu echipa Red Bull, actuala campioană mondială din Formula 1, valabil începând din 2026, informează mass-media europeană, citată de Reuters.

Conform BBC, Ford va finanţa parţial un motor care va fi proiectat şi realizat de Red Bull Powertrains la sediul acesteia de la Milton Keynes (Anglia).

Echipa Alpha Tauri, "sora" mai mică a team-ului Red Bull, urmează să utilizeze la rândul său motoare cu sigla Ford începând din 2026, când toate echipele vor fi obligate să treacă la combustibil sustenabil, ca urmare a schimbărilor de regulament din Marele Circ, informează Agerpres.

"Nu comentăm speculaţii", a precizat purtătorul de cuvânt al Ford, la sediul companiei de la Dearborn (Michigan).

Red Bull utilizează în prezent motoare V6 turbo hibride produse de fostul partener Honda în Japonia, iar anul trecut a anulat discuţiile cu Porsche.

În ultima perioadă, au circulat tot mai multe speculaţii despre o înţelegere cu gigantul Ford, care are un palmares grozav ca furnizor de motoare şi ale cărui propulsoare Cosworth DFV V8 au dominat cursele în anii 1960 şi 70.

Ford şi-a vândut echipa de Formula 1, Jaguar, către Red Bull în 2004, iar actuala campioană mondială utilizează şi în prezent aceeaşi fabrică din centrul Angliei.

Emblema ovală de culoare albastră a constructorului american a apărut ultima oară în Formula 1 alături de team-ul Jordan, în 2004.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.