Pe data de 10 octombrie președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat România, dar vizita sa nu a decurs tocmai conform planului, care prevedea și un discurs în fața parlamentului țării, la care s-a renunțat în ultima clipă, arată Foreign Policy.
Însuși Zelenski a fost cel care a contramandat discursul, dar adevăratul motiv a fost reacția Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), un partid naționalist de opoziție care a amenințat să protesteze în privința acestui discurs. După alegerile parlamentare din 2020 susținerea pentru acest partid s-a mărit de peste două ori. În unele sondaje pe tema viitoarelor alegeri din Uniunea Europeană care vor avea loc în această țară, partidul se află în frunte, deși atât Ucraina cât și Moldova i-au interzis intrarea în țară liderului acestui partid, din cauza presupuselor sale relații cu Kremlinul.
Țara se află la o răscruce – atât în raport cu chestiunea Ucrainei cât și în raport cu Europa. După revenirea la putere în Slovacia a controversatului populist Robert Fico și după orientarea acestuia spre poziția Ungariei în privința opoziției față de sprijinul european acordat Kievului, se pare că Bucureștiul va deveni următorul teren de luptă pe tema acestui program. Numai că demersul ar fi cu mult mai semnificativ.
România, punct cheie în războiul din Ucraina
România deține un rol major în livrarea ajutorului umanitar și armamentului pentru Ucraina, dar și mai important este faptul că țara e un punct-cheie care permite accesul cerealelor pe piețele mondiale. Începând din luna februarie a anului trecut, după ce Rusia și-a lansat invazia totală în Ucraina, peste jumătate din producția de cereale a Ucrainei a fost exportată prin România.
Pe plan intern și internațional relațiile românilor cu Kievul reprezintă un subiect delicat. Eventuala schimbare a poziției României ar avea o ramificație clară la nivel economic și politic pentru Europa, având în vedere că țara ar urma să dețină un rol-cheie în privința securității energetice în anii următori, atât în Europa cât și pe plan mondial.
Firma austriacă multinațională OMV și Romgaz, o companie de gaze românească, au anunțat în iunie că intenționează să investească până la 4 miliarde euro (aproximativ 4,25 miliarde dolari) în exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră – un proiect care, în opinia celor două companii, ar duce la o producție anuală de cel puțin 10 miliarde de metri cubi de gaze. Construcția infrastructurii aferente ar urma să înceapă anul viitor, sperându-se totodată ca producția să înceapă în 2027. Exploatarea acestor resurse oferă perspectiva reducerii pe termen mediu a amenințărilor ruse, dat fiind că se pun mari speranțe în industria de hidrocarburi a României.
Dezvoltarea cu succes a producției de gaze oferă posibilitatea de a înlătura o armă economică esențială a Rusiei, pe care Kremlinul o folosea împotriva Europei simultan cu războiul său din Ucraina, respectiv transformarea rezervelor de gaze în armă - o transformare începută încă dinaintea invaziei totale din Ucraina, ulterior intensificată.
Impactul strategiei Kremlinului a fost semnificativ, făcând ca inflația să atingă niște cote inimaginabile în ultimele decenii, deși Uniunea Europeană a înregistrat un succes în reducerea dependenței de gazele rusești – importurile europene de gaze rusești atingând doar 8,4% în primele șapte luni ale anului 2023, cu 45% mai mici decât în 2021.
Cu toate acestea, Kremlinul a declarat cât se poate de clar că dorește să lovească economiile europene și, dat fiind sprijinul acordat Ucrainei, dorește s-o facă și prin intermediul altor mărfuri. Retragerea lui din inițiativa din Marea Neagră vizând cerealele, survenită în iulie, nu a avut impactul de temut asupra prețului cerealelor la nivel mondial, dar a sporit tensiunile pe piața de gaze europeană, inclusiv printr-o dispută la Organizația Mondială a Comerțului provocată de Kiev prin reclamarea Ungariei, Poloniei și Slovaciei din cauza restricțiilor unilaterale impuse cerealelor ucrainene, într-o perioadă în care AUR și alte partide românești cochetau și ele cu un asemenea demers. Fără prea mare îndoială, Rusia va continua să depună asemenea eforturi și în privința altor mărfuri.
Dar, tot fără îndoială, gazele sunt cele mai importante, fiind strâns legate de piețele mondiale, care au de suferit de pe urma oricăror perturbări ale livrărilor în viitorul apropiat. Săptămâna trecută, prețul gazelor a crescut în urma unei scurgeri suspecte la o conductă dintre Finlanda și Estonia, așa cum s-a întâmplat și în august din cauza unor amenințări cu greva în Australia. O majorare continuă a prețului gazelor ar duce la o nouă creștere a inflației, iar acest lucru ar necesita rate majorate ale dobânzilor, odată cu toate costurile politice și economice pe care o atare situație le implică.
În consecință, este absolut important ca Ucraina, Europa și restul Occidentului să asiste cât de curând la un flux al gazelor românești. Rusia, dimpotrivă, are toate motivele să i se opună. Militarizarea Rusiei în Marea Neagră – unde pretinde că ar avea frontiere cu apele României prin ocuparea și anexarea ilegală a Crimeii - e un pericol imediat evident, dar nu este singurul, și s-ar putea ca în România să caute să profite de o relativă lipsă de atenție asupra pieței pentru a încerca să submineze proiectul.
Rusia are un îndelungat istoric de folosirea unor rețele de influență și a unor parteneri de afaceri ca „să se bage” în proiecte energetice din Europa, inclusiv în România. Companiile rusești au investiții în sectorul metalelor din România, în industria hidrocarburilor și în cea portuară. O serie de oameni de afaceri români sunt vechi parteneri ai Kremlinului, oferind diverse servicii în Rusia.
Mult prea des asemenea demersuri au scăpat de sub observație. Or, deși în ultimii ani Statele Unite și Uniunea Europeană au adoptat noi și importante programe împotriva acestor subterfugii, cărora le-au adăugat și amenințarea cu sancțiuni – acestea nu au avut efectul scontat.
De exemplu, compania românească de operațiuni petroliere Grup Servicii Petroliere (GSP) – controlată de Gabriel Comănescu, președintele Consiliului de Administrație – are un istoric îndelungat de contracte cu Kremlinul. Grupul nu și-a anunțat nici intenția de a părăsi piața rusă, în pofida sancțiunilor tot mai numeroase datorate războiului din Ucraina, și nici după ce brutalitatea invaziei Rusiei și crimele de război care au urmat au ieșit la lumină.
Anterior compania a raportat o activitate care acum ar însemna violarea sancțiunilor internaționale, mai ales în iulie 2014, când ea a venit în ajutorul Gazprom, o companie petrolieră rusească de stat, preluând foraje în Oceanul Arctic. Contractul respectiv a fost anunțat doar cu cinci zile înainte ca Statele Unite să impună Rusiei sancțiuni în acest sector care, mai exact, le interziceau companiile vizate sprijinirea unor proiecte rusești cu hidrocarburi. Gazprom Neft a fost ulterior înscrisă pe listă la puțin timp după aceea, dar contractul GSP a expirat fix la timp.
GSP a făcut și obiectul unor investigații rezultate în urma dezvăluirilor din așa-zisele Panama Papers (Dosarele Panama). În 2017, proiectul RISE din România, aparținând unui birou de jurnalism de investigație non-profit în colaborare cu Organised Crime and Corruption Reporting Project (Proiectul de Reportaje pe tema Crimei Organizate și a Corupției, n. red.) relata că firma nu apelase doar la niște structuri offshore ca să-și reducă plata impozitelor, ci mai era implicată și în niște tranzacții suspecte vizând achiziția a 10 foraje aparținând OMV Petrom, deținută în comun de OMV cu guvernul român. Ulterior un șef de sindicat românesc a fost condamnat la închisoare pentru delapidare.
Situația complicată din România
Performanțele României în depistarea corupției și a rețelelor de influență rusești au fost relative. Cu puțin timp în urmă Direcția Națională Anticorupție (DNA) era considerată un exemplu al unor asemenea eforturi în Europa de Est, dar de atunci reputația ei s-a deteriorat substanțial. Fosta șefă, Laura Codruța Kovesi, a fost demisă în 2018, după ce Partidul Social Democrat (PSD) a cerut demiterea ei, deși președintele Klaus Iohannis a încercat să blocheze demersul – o demitere care, potrivit Curții Europene pentru Drepturile Omului, a încălcat procedurile legale.
Deși Codruța Kovesi a devenit între timp procuror-șef al Uniunii Europene, programul anticorupție din România a fost efectiv înghețat după demiterea ei. La conducerea DNA s-au înregistrat remanieri rapide, iar presa românească a relatat deseori că această direcție a devenit ținta unor preferințe politice ale guvernului, nefăcându-se o prioritate din eficiența combaterii corupției.
În 2017 și 2018 românii au tot ieșit în stradă ca să protesteze față de reformele juridice văzute drept un control politic instituționalizat asupra sistemului juridic, iar alegerile din decembrie 2020 au făcut ca alianța liberală USR Plus să înregistreze cele mai bune rezultate, aproape 16% din voturi, plasându-se pe locul al treilea după facțiunile cu un lung trecut dominant, PSD și adversarii lor din Partidul Național Liberal (PNL), așa-zis de centru-dreapta.
Chiar și înainte de ascensiunea amenințării electorale a partidului AUR, parlamentul dezbinat al României s-a dovedit extrem de nefuncțional, făcând ca țara să nu aibă o capacitate credibilă în privința combaterii corupției și nici în privința combaterii influenței rusești.
O scurtă alianță între USR și PNL a eșuat după doar nouă luni. În ultimii trei ani, România a avut patru premieri, iar ultima coaliție a reunit PNL-ul și PSD-ul, funcția de premier fiind ocupată prin rotație de cele două părți. Ultimul lor guvern format în iunie 2023, este condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, el însuși pe vremuri anchetat de DNA pentru presupusă corupție, pe vremea Codruței Kovesi.
În același timp, alianța USR Plus s-a rupt, iar mulți dintre alegătorii PNL par să părăsească acest partid în avantajul Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR), un partid populist de extrema-dreaptă, înclinând astfel spre dreapta poziția politică a țării și îndepărtând țara de problemele corupției.
Totuși, speranțele României în materie de gaze trebuie să devină o prioritate pentru a se oferi asigurări că ele sunt în sprijinul românilor – dar și pentru Europa și pentru Ucraina. Totodată, Europa trebuie să acționeze ca să răspundă eficient îngrijorărilor de ordin politic ale românilor pentru ca AUR să nu profite cumva de situație.
Dar există totuși și sclipiri de speranță – un recent sondaj a demonstrat că secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, este considerat favorit în cursa prezidențială, dacă va candida ca independent.
Încă nu e târziu ca acest punct de răscruce al României să fie unul pozitiv.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
Comentează