DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Forma FINALĂ al Ordonanței de Urgență care modifică pensiile speciale/ document

breaking news ultima ora

stiripesurse.ro vă prezintă Ordonanță de Urgență privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu:

DOCUMENT - Top 100 pensii speciale: creșteri EXORBITANTE în Armată

Ordonanță de Urgență privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017-2020 referitoare la necesitatea asigurării și respectării principiului echității pentru pensionari,

Neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă generează adâncirea discrepanțelor existente între diferite categorii de pensionari, determinate de cuantumul pensiilor de serviciu care este vâdit mai mare față de pensia medie din sistemul public de pensii, sistem care are la bază printre altele, principiul contributivității, al solidarității și egalității de tratament între asigurații sistemului.

Prin urmare, în vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echității și egalității de tratament între asigurații sistemului de pensii, se impune adoptarea unei soluții imediate, prin modificarea actelor normative cu caracter special care instituie categoria pensiei de serviciu

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

ART I - Art. 42^5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 270 din 22 aprilie 2015,  cu modificările și completările ulterioare se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 42^5 - Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea,  și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.”

 

ART. II - Alineatul (10) al art. 68^5 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 408 din 10 iunie 2015 cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

(10) - Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea,  și comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.”

 

ART. III – Alineatul (5) al art. 73^1 din Legea nr. 7 din 11 ianuarie 2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015, republicată se modifică și va avea următorul cuprins:

”(5) –Pensiile de serviciu stabilite în condiţiile prezentei legi se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.”

 

ART. IV - Alineatul (5) al articolului 6 din Legea nr. 216 din 21 iulie 2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 546 din 22 iulie 2015 se modifică și va avea următorul cuprins:

” (5) – Pensiile de serviciu, precum şi pensiile de urmaş, calculate potrivit prezentei legi, se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea,  și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, se menţine pensia de serviciu aflată în plată.”

 

ART. V - Alineatul (10) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcționarea Curţii de Conturi  publicată în Monitorul Oficial  nr. 41 din 19 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

(10) Pensiile de serviciu stabilite în condițiile prezentei legi se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea,  și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.”

 

ART. VI -  Alineatul (6) al articolului 49  din Legea  nr. 96/2006 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

” (6)  Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea,  și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o o indemnizație pentru limită de vârstă mai mică, se menține indemnizația pentru limită de vârstă aflată în plată.”

 

ART. VII- Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare se modifică după cum urmează:

  1. La articolul 3 se introduc două noi litere, literele l) și m), cu următorul cuprins:

“l) solda/salariu lunar net – solda/salariul lunar brut prevăzut la art. 28 alin.(1) din care se deduce contribuția individuală la bugetul de stat, contribuția individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare;

m) pensia militară de stat netă – pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare.”

 

  1. Articolul 59 se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 59 – Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.”

 

  1. Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 60 – La data stabilirii, cuantumul net al pensiei militare de stat, nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei.”

 

Art. VIII - DISPOZIȚII TRANZITORII

Cererile de pensionare înregistrate şi nesoluționate până la data de 15 septembrie 2017 se soluționează conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii şi asigurări sociale.

Art. IX - DISPOZIȚII FINALE

1. Cuantumul net al pensiilor  de serviciu stabilite în baza  prevederilor  Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea  nr. 96/2006 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul a pensiei de serviciu, respectiv a indemnizației pentru limită de vârstă.

2. Prevederile art. VII pct. 3  și ale art. IX pct. 1 din prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 15 septembrie 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.