Format la Real Madrid, Marcos Alonso a semnat pentru un sezon cu FC Barcelona

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 03-09-2022

Actualizat: 03-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: antena3.ro

FC Barcelona a anunţat vineri recrutarea fundaşului lateral spaniol Marcos Alonso, care a semnat un acord pe un an cu clubul catalan, după ce şi-a reziliat contractul cu echipa engleză Chelsea Londra, informează AFP.

Alonso, în vârstă de 31 de ani, format la Real Madrid, a sosit la FC Barcelona după şase sezoane petrecute la Chelsea. El a evoluat anterior în Italia, la Fiorentina, scrie agerpres.ro.

În campionatul Angliei, Marcos Alonso a mai jucat, de asemenea, la formaţiile Bolton Wanderers şi Sunderland.

În cei şase ani petrecuţi pe Stamford Bridge, fotbalistul spaniol a disputat 212 meciuri pentru clubul londonez, alături de care a câştigat campionatul Angliei (2017), Europa League (2019) şi Liga Campionilor (2021).

Contractul lui Marcos Alonso cu FC Barcelona este valabil până la 30 iunie 2023 şi conţine o clauză de reziliere în valoare de 50 de milioane de euro.

El este al şaselea jucător recrutat de clubul catalan în această vară, după Jules Kounde (Sevilla), Andreas Christensen (Chelsea), Franck Kessie (AC Milan), Raphinha (Leeds United) şi Robert Lewandowski (Bayern Munchen).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri