Comisarii de mediu au amendat cu 60.000 de lei o firmă care a efectuat exploatări neautorizate, de nisip şi pietriş, pe malurile râului Someşul Mare, pe raza comunei bistriţene Uriu.
Potrivit Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, societatea în cauză nu deţinea acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului.
Control pe malul râului Someșul Mare
"Urmare a unui control în zona Uriu, comisarii GNM au identificat o zonă pe malul râului Someşul Mare unde au avut loc lucrări de exploatare nisipuri şi pietrişuri. În urma constatărilor s-a stabilit că societatea comercială care a efectuat excavările nu deţine acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. S-a aplicat o sancţiune contravenţională de 60.000 de lei şi s-a trasat ca măsură interzicerea lucrărilor de exploatare fără a deţine acte de reglementare", a transmis instituţia luni, pe pagina de Facebook.
Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Graţian Morariu, a explicat, pentru AGERPRES, că firma, care era autorizată să efectueze exploatări în zonă, a efectuat astfel de lucrări şi într-un perimetru pentru care nu obţine autorizaţie de mediu, motiv pentru care a fost sancţionată.



























Comentează