Armata ucraineană bombardează orașul Nova Kahovka de pe malul stâng al Niprului, în regiunea Herson, potrivit canalului oficial de Telegram al administrației orașului. Atacul apare la o zi după vizita anunțată în regiune a președintelui rus Vladimir Putin.
„Nova Kahovka și așezările din districtul urban se află sub cel mai sever foc de artilerie din partea militanților forțelor armate ale Ucrainei. Cerem tuturor să stea în adăposturi și să-și salveze viața și sănătatea", se arată în mesajul de pe Telegram. O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite ca urmare a atacului, potrivit forțelor proruse.
Liniile electrice de înaltă tensiune au fost afectate
Potrivit autorităților locale, ca urmare a bombardamentelor forțelor armate ale Ucrainei, mai există avarii la unitatea de pompieri și la liniile electrice. "A fost înregistrată sosirea obuzelor ucrainene pe unitatea de pompieri și salvare din Nova Kahovka. De asemenea, ca urmare a bombardamentelor (...), firele liniilor electrice de înaltă tensiune au fost rupte", au spus aceștia.
Armata ucraineană bombardează așezările de pe malul stâng de pe partea opusă a Niprului, unde sunt echipate pozițiile lor. Din cauza bombardamentelor constante, autoritățile din regiunea Herson continuă să evacueze populația din zona de 15 kilometri din apropierea Niprului, relatează Interfax.
Context
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat sediul grupului de trupe Dnepr în direcția Herson, dar și Luganskul, a informat serviciul de presă al Kremlinului.
Ministrul Apărării al Rusiei Serghei Șoigu și șeful Statului Major General, Valery Gerasimov nu l-au însoțit pe președintele rus Vladimir Putin în timpul călătoriei în zonele ocupate din Ucraina din motive de securitate, dar au luat parte la întâlniri prin videoconferință - una în regiunea Herson, cealaltă în Lugansk, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
"Pentru comandantul suprem-șef, ministrul apărării și șeful Statului Major General să se adune într-un singur loc - pentru a da o astfel de ispită inamicului, desigur, este un mare risc", a spus Peskov
Comentează