Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Forţele de securitate au ucis trei presupuşi terorişti sunniţi

ISIS, iran

Forţele de securitate iraniene a ucis miercuri trei membri ai unui grup musulman sunnit şi au arestat alţi cinci, transmite agenţia de presă Mehr, preluată de de Reuters. Un militar şi-a pierdut viaţa în cursul operaţiunii din oraşul Chabahar din sud-estul ţării, a precizat sursa citată, conform Agerpres.

Potrivit agenţiei Mehr, suspecţii făceau parte din Ansar al-Furqan, un grup jihadist din provincia Sistan-Baluchestan. Acesta ameninţase cu atacuri sinucigaşe pentru a răzbuna executarea unor deţinuţi sunniţi de către autorităţile guvernamentale iraniene. În urmă cu o săptămână, 17 oameni au fost ucişi şi peste 40 răniţi în două atacuri teroriste împotriva parlamentului de la Teheran şi a mausoleului ayatollahului Khomeini din capitală. Atentatele au fost revendicate de Statul Islamic, prin agenţia sa de propagandă, Amaq.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.