Autorităţile din Statele Unite au informat asupra reţinerii, luni, a unui fost agent al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), vizat de acuzaţii privind deţinerea ilegală de informaţii clasificate care afectează securitatea naţională a ţării, transmit agenţiile EFE şi AFP, potrivit agerpres.ro.
Jerry Chun Shing Lee, 53 de ani, a fost arestat luni seara la sosirea pe aeroportul J.F.Kennedy din New York, pentru fapte din 2012, a precizat marţi ministerul american al Justiţiei, într-un comunicat.
Lee, care este un fost militar naturalizat american, s-a alăturat CIA în 1994, fiind însărcinat cu recrutarea şi gestionarea agenţilor pentru serviciile secrete americane. El a lucrat în mai multe ţări, pe care comunicatul nu le nominalizează, până ce a părăsit CIA în 2007 pentru a se instala în Hong Kong.
În 2012, Lee şi familia sa au părăsit Hong Kong-ul pentru a se muta în Virginia, o suburbie din Washington. În drumul spre SUA, în timpul unei escale în Honolulu, FBI a percheziţionat camera de hotel a fostului agent şi a descoperit două carnete pline cu informaţii strict secrete, care ar fi trebuit predate la plecarea sa din agenţia de informaţii.
Potrivit ministerului Justiţiei, cele două carnete găsite conţineau note scrise de mână referitoare la informaţii clasificate ca secrete de apărare, inclusiv identităţile reale şi numerele de telefon ale unor angajaţi secreţi ai CIA, notiţe luate în timpul unor întâlniri cu agenţi, locuri de întâlnire şi adrese ale unor case sigure pentru agenţii CIA.
Lee este acuzat de deţinere ilegală de informaţii legate de securitatea naţională, o învinuire pasibilă de 10 ani de închisoare.
Comunicatul nu precizează de ce a fost nevoie de atât de mult timp pentru a-l acuza pe fostul agent şi nici dacă acesta a transmis informaţii unor terţe ţări, notează AFP.
Fost agent CIA, arestat pentru deținere de documente secrete
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

294
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
294

760
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
760

990
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
990

72
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
72

2.274
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.274

1.602
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.602

1.999
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.999

4.880
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.880

1.153
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.153

1.019
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.019

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.475
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.475

3.266
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.266
















Comentează