Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost 'bancher al anului' elvețian de la Raiffeisen, condamnat într-un proces de fraudă: plătea la cluburile de striptease cu banii companiei

Nau.ch
 Pierin Vincenz

Judecătorii elvețieni l-au găsit miercuri vinovat de fraudă pe fostul director general al Raiffeisen Elveția, Pierin Vincenz (foto), condamnându-l la aproape patru ani de închisoare, la finalul unui proces concentrat pe facturile sale uriașe la cluburile de striptease și pe utilizarea fondurilor companiei, informează Mediafax.

Reuters relatează că procesul de criminalitate corporatistă a fost unul dintre cele mai mediatizate din Elveția din ultimele decenii. Tribunalul districtual din Zurich l-a condamnat pe Vincenz, fost "bancher al anului" elvețian, acuzat că a câștigat milioane de euro prin afaceri ilicite în perioada în care a fost director general al băncii.

Vincenz, care a fost achitat de mai multe capete de acuzare, a fost, de asemenea, amendat cu 840.000 de franci elvețieni (900.600 de dolari), tribunalul considerându-l vinovat de utilizarea fondurilor de afaceri în scopuri private.

Avocatul său a declarat pentru Reuters că Vincenz, care neagă orice abatere, va face apel împotriva verdictului.

Toți cei șapte inculpați din procesul, care a început în ianuarie, au negat acuzațiile aduse.

Procurorii au cerut aproape 70 de milioane de franci elvețieni în total în active de la inculpați, precum și sancțiuni financiare și pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și șase ani pentru toți inculpații, cu excepția unuia dintre ei.

Vincenz a declarat în fața instanței că o notă de cheltuieli de aproape 200.000 de franci elvețieni pentru vizite la un club de striptease a fost în mare parte legată de afaceri, în timp ce o cină de 700 de franci cu o femeie pe care a cunoscut-o pe aplicația de întâlniri Tinder a fost justificată pentru că se gândea la ea pentru un post în domeniul imobiliar.

Alți inculpați au fost acuzați de comportament anticoncurențial și de faptul că au acționat în calitate de complici în afaceri, prin care procurorii susțin că au câștigat milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.