Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost deputat, ÎN LACRIMI în faţa magistraţilor ÎCCJ: ‘În dosarul meu s-au făcut presiuni uriaşe’

bzb.ro
sala Inalta Curte ICCJ interior

Scene emoţionante în faţa magistraţilor de la Înalta Curte! Fostul deputat Cristian Rizea le-a povestit judecătorilor, în lacrimi, cum procurorul Jean Uncheşelu l-a supus pe perioada anchetei la presiuni enorme. Rizea susţine că procurorul a aflat că ar dori să adopte un copil şi a chemat-o la audieri, la DNA, chiar şi pe mama biologică a copilului pentru a o întreba dacă a primit bani din partea fostului politician.

Citeşte şi: Parchetul DEZVĂLUIE de ce a fost REŢINUT un primar PSD. Magistraţii decid ACUM dacă edilul merge în AREST

"E o chestie de familie, de intimitate, dar am vrut să arăt goana disperată a DNA de a-mi găsi ceva. După ce nu au găsit, s-au uitat şi au văzut că am un dosar clasat. Soluţie pe care denunţătorul nu a contestat-o niciodată. Domnul Uncheşelu a luat dosarul şi a infirmat soluţia de clasare, l-a chemat pe denunţător, în condiţiile în care nu existau elemente noi. A fost făcut un al doilea denunţ, pe aceeaşi faptă. Se coboară atât de jos când au comandă să doboare un om. Spuneam celor de la Înalta Curte unde pleacă acum banii de la Sectorul 5 şi vor înţelege de ce nu a fost acceptat Rizea.În dosarul meu s-au făcut presiuni uriaşe asupra unor persoane. Au aceeaşi declaraţie copy-paste, iar unul dintre ei s-a scăpat în faţa instanţei că le-a dictat-o procurorul şi ei doar au semnat-o.", a declarat Cristian Rizea într-o intervenţie prin telefon la România TV.

Dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de un om de afaceri, a rămas însă în pronunţare. Rizea va afla dacă i-a convins de nevinovăţia sa sau nu  impresionat sau nu pe judecători abia pe 29 octombrie, când Înalta Curte va da o primă decizie în dosarul său.

Cristian Rizea, fost deputat în Parlamentul României, a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care este cercetat pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani.

Citeşte şi: Scandal după creşterea ROBOR, Tudose pasează 'cartoful fierbinte' în curtea BNR. Ce spune premierul despre scumpirile în LANŢ

"În perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi", precizau la acel moment procurorii într-un comunicat de presă.

În anul 2009, parlamentarul ar fi primit 300.000 de euro pentru a interveni la cele două instituţii "astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna", arăta DNA.

Potrivit procurorilor, Cristian Rizea ar fi încheiat patru contracte de împrumut false pentru a disimula provenienţa sumei. Ulterior, "în cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici", explicau procurorii.

Citeşte şi: Tudose, PRIMA REACŢIE după moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.