Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost fotbalist internațional german, JUDECAT pentru difuzarea de imagini pornografice cu minori

https://en.wikipedia.org/
metzelder

Fostul fotbalist internaţional german Christoph Metzelder, care va fi judecat pe 29 aprilie la Dusseldorf pentru deţinerea şi difuzarea de imagini pornografice cu minori, "ştie că trebuie să-şi asume responsabilitatea", a declarat miercuri avocatul său pentru televiziunea RTL, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Ştie ce a făcut. De asemenea ştie că asta poate fi considerat o greşeală şi ştie că trebuie să-şi asume responsabilitatea", a declarat Ulrich Sommer. "Este şocat de el însuşi, de faptul că a avut acest fel de viaţă dublă", a adăugat avocatul, care susţine totuşi că Metzelder "evident nu este" un pedofil.

Metzelder este judecat pentru că i-a trimis pe WhatsApp fostei sale prietene - care l-a denunţat - imagini pornografice cu minori. "Responsabilitatea penală pentru deţinerea unei fotografii este însă net inferioară cazurilor de abuz sexual direct", a spus avocatul, care a adăugat că Metzelder urmează în prezent o terapie.

Fostul fundaş al Mannschaft-ului, în vârstă de 40 de ani, urma un curs de antrenori la Federaţia germană de fotbal (DFB) în momentul deschiderii anchetei, în septembrie 2019.

Postul public de televiziune ARD, pentru care fostul jucător devenise consultant, a decis imediat să suspende colaborarea cu acesta pe durata investigaţiilor.

Vicecampion mondial în 2002 cu echipa Germaniei, Metzelder are 47 de selecţii la prima reprezentativă între 2001 şi 2008.

El a jucat cea mai mare parte a carierei la Borussia Dortmund (2000-2007), apoi la Real Madrid (2007-2010) şi la Schalke, de unde s-a retras în 2013.

Fostul jucător conducea o agenţie de publicitate şi "Fundaţia Christoph Metzelder", care susţine proiecte pentru copii şi tineri. În parale, el antrena echipa Under-19 a modestului club TuS Haltern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.