Fostul mijlocaş Joey Barton, care a evoluat la echipele Manchester City şi Queens Park Rangers, a fost arestat după o presupusă agresiune în apropierea unui club de golf, scrie DPA.
Barton (43 ani) este unul dintre cei doi bărbaţi reţinuţi după o altercaţie care a avut loc duminică în Huyton, Merseyside.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Merseyside a declarat: ''Putem confirma că două persoane au fost arestate în urma unor rapoarte despre o agresiune în Huyton, duminică, 8 martie. În jurul orei 21:00, serviciile de urgenţă au fost chemate la Fairway în urma unor sesizări că un bărbat fusese atacat lângă clubul de golf Prescot. Victima a fost dusă la spital pentru evaluarea rănilor pe care le-a suferit la faţă şi la coaste. Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi altul de 43 de ani au fost arestaţi sub suspiciunea de vătămare corporală".
Barton, originar din Huyton, a avut o selecţie la naţionala de fotbal a Angliei şi a mai jucat pentru Newcastle United, Glasgow Rangers, Burnley şi Olympique Marseille.
În prezent, el găzduieşte podcastul ''Common Sense With Joey Barton', care este descris ca o analiză "nefiltrată" asupra problemelor din sport, societate, politică şi multe altele.





























Comentează