Fost ministru de Externe îl vrea pe Corlăţean la Kiev

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 20-02-2014

Actualizat: 20-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'De data aceasta, cu excepţia preşedintelui Traian Băsescu, care a acţionat odată în plus ca om de stat şi şef de stat responsabil, Ministerul de Externe a tăcut, e inactiv. Cred că Titus Corlăţean putea fi alături de Radoslaw Sikorski şi colegii săi din Franţa şi Germania la Kiev pentru că şi noi suntem ţară vecină cu Ucraina, ca şi Polonia. Este nevoie, deci, de mai mult curaj', a declarat Baconschi într-o conferinţă de presă.


Fostul ministru de Externe a spus că spirala violenţei trebuie oprită, singura soluţie democratică fiind organizarea rapidă de alegeri anticipate.

'Am apreciat prezenţa astăzi la Kiev a miniştrilor de Externe ai Germaniei, Franţei şi Poloniei care au deschis negocieri cu preşedintele Ianukovici. Spirala violenţei trebuie oprită, dar s-a trecut de o linie roşie deja. Guvernul Ianukovici este delegitimat prin numărul foarte mare de victime omeneşti ale acestor ciocniri. Domnul Ianukovici a suprimat printr-o decizie a Parlamentului din luna ianuarie libertăţile civile, a revenit la masa dialogului cu Opoziţia, credem că singura soluţie democratică este organizarea rapidă de alegeri anticipate, inclusiv prezidenţiale şi ne dorim (...) ca spirala violenţei cel puţin să se oprească', a precizat Baconschi.

Liderul PMP şi-a exprimat speranţa că, în curând, vom asista la o dezescaladare a conflictului din Ucraina.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri