Fost ministru în Guvernul Cioloș, citat la DNA în urma unei plângeri depuse de un medic

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-11-2017

Actualizat: 28-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății din Guvernul Cioloș, a fost citat marți, 28 noiembrie, la Direcția Națională Anticorupție. Potrivit acestuia, calitatea în care a fost citat a fost cea de martor, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse împotriva sa de managerul Spitalului „Sfânta Maria”, Narcis Copcă.

„Am fost citat astăzi la DNA. Ca martor. Dosarul este cel deschis în urma plângerii penale de anul trecut făcută împotriva mea de distinsul domn manager Copcă. Faptul că am fost citat ca martor, cred că spune ceva despre cât de serioase sunt acuzațiile distinsului domn.

#Profesionalism. Asta poți cu ușurință să observi la procurorii DNA.

#Dadaism*. Asta poți cu ușurință observa în plângerea penală întocmită de domnul manager de spital Copcă, în stilul caracteristic. După închiderea dosarului, îmi va face o deosebită plăcere să vă prezint această capodoperă literară”, scrie Vlad Voiculescu pe Facebook.

Vezi și: Comisia de control a activității SRI a votat: Generalul Dumbravă să fie demis!

În plângerea penală depusă de Narcis Copcă se solicită organelor de cercetare "investigarea și sancționarea activităților cu caracter posibil infracțional" desfășurate de către Ministerul Sănătății prin reprezentantul său Vlad Voiculescu". Potrivit actului, printre consecințe se numără "imposibilitatea" unității medicale de "a-și desfășura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare și fonduri", "imposibilitatea" de a oferi servicii de transplant pulmonar "pacienților în nevoie aflați pe listele de așteptare", dar și "lipsa avizului consultativ la trimiterea pacienților în străinătate pentru a fi operați în Viena în condițiile în care Spitalul "Sf. Maria" a primit acreditarea necesară pentru transplant".

Vlad Voiculescu postează pe Facebook o imagine cu Narcis Copcă și Gabriela Firea, însoțită de un comentariu: „Anul trecut, poate vă amintiți cum cei doi din fotografie strigau în gura mare la televizor anul trecut că eu blochez transplantul pulmonar la Sf. Maria, că am interese (acțiuni chiar!) la AKH și că transplantul pulmonar ar trebui să se facă “mâine dimineață”! Stiți câte transplanturi s-au făcut de “mâine dimineață” până în zilele noastre, nu-i așa? Ați ghicit: zero. Doar pacient pe lista de așteptare pt. transplantul de plămâni să nu fii în țara asta... Recunosc că mi-a făcut de asemenea plăcere să explic procurorilor mai multe despre modul în care s-a făcut acreditarea centrului de transplant pulmonar de la Sfânta Maria, despre discuțiile cu oamenii din domeniul acesta, dar și despre cum se petrec lucrurile în general în transplant în România! Am lăsat și ceva frumos în scris, scripta manent. Urmăriți ce se întâmplă în transplant... în spitale și în dosare! O să (continue să) fie interesant!”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri