Fostul ministru Relu Fenechiu a găsit un vinovat-surpriză pentru viaţa grea din puşcărie

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-12-2014

Actualizat: 05-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor în al doilea guvern USL, execută o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, fiind încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Fostul liberal este nemulţumit de regimul de detenţie, iar pentru situaţia sa a găsit un vinovat-surpriză: presa!

Fenechiu nu a renunţat la speranţa că îşi va executa pedeapsa într-un regim mai blând. După ce lunile trecute jude­cătorii ieşeni au respins solicitarea sa de a fi încadrat în regim de executare semi-des­chis, fostul liberal a înaintat o nouă cerere, adresată Judecătoriei Iaşi, în care invocă o serie de motive care ar justifica schimbarea încadrării modului său de executare a pedepsei. În documentul citat de presa locală, Fenechiu exemplifică şi situaţia fostului finanţator de la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea, cel care, deşi are o condamnare de şase ani, mai mare decât a sa, ar avea regim de executare semi-deschis.

Pe lângă acţiunea depusă la Judecătorie, Relu Fenechiu a înaintat şi o cerere de strămutare a procesului. Acesta consideră că judecătorii ieşeni ar putea fi influenţaţi în judecarea dosarului său de mediatizarea intensă. Fostul liberal sus­ţine că numai în ultimele două luni, în presa locală din Iaşi, ar fi apărut „peste 50 de articole“ referitoare la el, fapt ce ar putea influenţa opinia judecătorilor care îi judecă ce­rerea. Fenechiu mai spune că şi reprezentanţii Penitenciarului Iaşi ar fi fost in­fluenţaţi de interesul mass-media faţă de situaţia sa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri