Premium
O analiză pentru Huffington Post a lui Alastair Crooke, fost înalt ofițer MI6:
A fost evidentă pentru toată lumea șovăiala, lipsa de siguranță, cu care administrația americană a răspuns la mutările militare ale rușilor.
(...)
Deci ce fac rușii în Siria? Mai întâi, execută o serie de lovituri asupra unor ținte „teroriste” inventariate și puse laolaltă de serviciile siriene, ruse, iraniene și ale Hezbollah. Foarte probabil, această fază nu va dura foarte mult. După ce un prim rând de ținte va fi distrus, va începe ofensiva terestră, purtată de armata siriană cu ajutorul Hezbollah, și sprijinite de indicațiile consilierilor ruși și iranieni. Ceea ce va face ca acum situația să fie schimbată este faptul că forțele terestre vor beneficia de sprijin aerian, zi – noapte și indiferent de vreme, plus imagini din satelit asupra situației din teren. Deși soldații ruși nu vor fi implicați direct în operațiuni terestre, forțele Moscovei vor crea o zonă sigură în jurul bazei lor din Latakia. Aceasta nu doar că va apăra Latakia, ci va disponibiliza forțele siriene din zonă pentru alte operațiuni.
Pentru moment, așa cum o arată primele lovituri aeriene, rușii par interesați să elimine orice forțe ostile în zona Latakia. Acesta este modus operandi standard. Următoarele obiective ale Moscovei par să fie securizarea autostrăzii M4 dintre Damasc și Alep și lovirea zonelor controlate de insurgenți de-a lungul autostrăzii M5. Nu există nimic politic în aceste raiduri, în sensul slăbirii unui grup din opoziție în favoarea altuia. Pare clar că Rusia pregătește curățarea terenului de către armata siriană: forțele aeriene rusești securizează liniile de sprijin logistic pentru armata siriană și în același timp le distrug pe cele ale jihadiștilor. Acestea sunt pe scurt obiectivele Rusiei în Siria.
Așadar, de ce acest val de comentarii sarcastice, de dezinformări și de declarații despre o așa-zisă stratagemă subterană a Moscovei? Ce irită și neliniștește într-atât Occidentul? Sigur, o explicație este că Putin a pus Washingtonul și aliații săi în lumina reflectoarelor, făcând ca declarațiile acestora că de un an de zile luptă împotriva ISIS să pară ridicole.
Dar este ceva mai mult decât atât.
În ultimele decenii, NATO a fost decidentul tuturor deciziilor de război și de pace. Nu a avut opoziție și nici rival. Chestiunile de război erau exclusiv apanajul dezbaterilor interne din NATO – dacă se trecea la acțiune sau nu, și în ce zone ale globului. Nu conta prea mult ce gândea sau declara restul lumii. Aceștia erau nevoiți să accepte. Însă deși puterile NATO erau evidente, beneficiile au fost incomparabil mai mici. Mai ales în Orientul Mijlociu.
Ceea ce probabil irită Occidentul cel mai mult este faptul că Rusia a lansat o campanie militară sofisticată cât ai clipi din ochi. Or, NATO, cu complicatele sale structuri de decizie, are nevoie de mult mai mult timp pentru așa ceva. Irakul se plânge de multă vreme că ajutorul promis de NATO are nevoie de ani de zile ca să se materializeze, în timp ce cererile către Rusia sau Iran sunt îndeplinite imediat.
Însă întreaga tevatură este cauzată mai ales de faptul că acțiunea Rusiei ar putea marca transformarea în realitate a ceva extrem de grav: Organizația de Cooperare Shanghai (SCO) să devină o alianță militară periculoasă. SCO a fost fondată în 2011 și din ea fac parte: Rusia, China, Kazahstan, Kîrgîstan, Tadjikistan și Uzbekistan, cărora, din 2016, li se vor alătura încă două puteri nucleare, India și Pakistan. Iranul are statut de observator.
Oficial, alianța 4+1, Rusia, Iran, Irak, Siria și Hezbollah nu funționează sub marca SCO, iar membrii alianței nu sunt toți membri SCO. Însă alianța 4+1 poate deveni pilotul unei coaliții militare ne-Occidentale . Și să fie folosită pentru a contracara influența NATO în zonă. Începând chiar cu schimbarea regimului Assad.
Apariția alianței 4+1 ca braț înarmat al SCO (a nu se uita prezența militară chineză în apele Siriei!) a tulburat în mod cert multe dintre socotelile NATO.
Nu este deci de mirare că în anumite cancelarii occidentale s-a tras concluzia că este imperioasă nevoie de o blocadă propagandistică pentru a crea impresia unui eșec al alianței 4+1 și pentru a minimaliza orice succese militare care ar putea duce la erodarea imaginii de forță a NATO.
