Fostă consilieră a unui fost guvernator al New Yorkului, pusă sub acuzaţia de agent ilegal al Chinei

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 04-09-2024

Actualizat: 04-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: reuters.com

O fostă consilieră a fostului guvernator al New Yorkului, Kathy Hochul, a fost pusă sub acuzaţia de agent ilegal al guvernului Chinei, informează Rador Radio România.

Linda Sun, acuzată că s-a folosit de funcţia pentru a promova subtil agenda Beijingului, a fost arestată în locuinţa sa din Long Island. Procurorii americani au declarat că Linda Sun a urmat ordinele şi directivele guvernului de la Beijing.

Linda Sun a intervenit în convorbirile telefonice private ale guvernatorului şi în declaraţiile publice ale acestuia astfel încât să fie conforme cu aşteptările Beijingului. Este, de asemenea, acuzată că a blocat accesul reprezentanţilor Taiwanului la biroul guvernatorului.

Potrivit informaţiilor, Linda Sun şi soţul său, Chris Hu, au primit în schimbul serviciilor beneficii economice şi de altă natură.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri