DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fosta șefă AEP a recunoscut TOT în fața procurorilor DNA / motivare

motivare Curtea de Apel Prahova

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a recunoscut atât în faţa procurorilor DNA Ploieşti, cât şi în faţa instanţei de judecată faptul că a primit un apartament şi o maşină, aceasta arătând că regretă sincer faptele, se precizează în motivarea Curţii de Apel Ploieşti, care a menţinut decizia privind arestarea preventivă a inculpatei.

VEZI AICI MOTIVAREA INSTANȚEI

"Mai mult de atât, solicită a se aprecia în sens pozitiv poziţia inculpatei de a recunoaşte aceste fapte. Încă de la prima declaraţie dată în 16.11.2016 la procuror, aceasta a recunoscut că a primit acel apartament şi acel autoturism. Poziţia acesteia a fost constantă de a colabora şi a recunoaşte faptele aşa cum s-au întâmplat în realitate", a arătat unul dintre avocaţii Anei Maria Pătru în instanţă. 

Potrivit apărătorului acesteia, din fişa postului reiese că, în calitatea sa de vicepreşedinte al AEP în 2009, Pătru nu avea atribuţii pe achiziţii, pe licitaţii, astfel că nu ar fi putut influenţa, "nici dacă ar fi dorit", derularea unei relaţii contractuale dintre Autoritatea Electorală Permanentă şi firme participante la licitaţii. 

"Aşa cum arată în declaraţia dată inculpata, aceasta a recunoscut că a primit acel apartament, a spus că era tânără, avea 27 de ani, era singură în Bucureşti, nu avea o locuinţă, a legat o strânsă relaţie de prietenie cu această doamnă (Irina Socol - n.r.), care a abordat-o întrebând-o dacă nu doreşte acest apartament. Regretul manifestat de inculpată în faţa procurorului şi a judecătorului de la tribunal a fost unul foarte sincer, pentru că, la acest moment, regretă că a acceptat primirea apartamentului. Dar, punând în context întâmplările, calitatea sa, niciodată nu a condiţionat ... oferirea acelui apartament de oferirea unui avantaj de către ... orice natură. (...) Există contractul de vânzare-cumpărare al acelui apartament. ... a recunoscut circuitul financiar prin care acel apartament a trecut în proprietatea societăţii administrate de către soţul său. Nu a contestat. Se face vorbire despre faptul că nu s-a cerut nimic la schimb şi nici măcar Parchetul nu a depus vreo probă care să arate în ce consta acel ajutor sau vreo altă intervenţie", a spus avocatul în faţa judecătorului. 

Totodată, apărătorul Anei Maria Pătru a arătat că aceasta a primit maşina de la un bărbat cu care avea o relaţie, iar primirea acestui bun nu a fost condiţionată de vreo intervenţie. 

"A declarat inculpata că între dânsa şi ... a existat o relaţie de prietenie, mai mult decât prietenie, iar martorii audiaţi ulterior o confirmă. Acest ... era un personaj care avea o situaţie financiară extrem de bună şi a decis că dorea să aibă o relaţie cu doamna ..., aceasta nu s-a opus. Nu există nicio dovadă că ar fi încercat să condiţioneze primirea acelui autoturism de oferirea vreunui serviciu. (...) Referitor la autoturism, din actele de vânzare-cumpărare ale maşinii se poate observa că acesta a fost oferit în preajma zilei de naştere a inculpatei. Acesta a fost contextul în care a primit autoturismul, faptul că proprietarul iniţial al maşinii este o altă persoană decât ... a fost explicat şi rezultă din declaraţiile date de inculpată, de ... . Era o persoană publică, era căsătorită, a vrut să înlăture orice suspiciune cu privire la provenienţa acestui bun. (...) Nu există niciun dubiu cu privire la relaţia lor. Soţul doamnei ... locuia în ... iar relaţiile dintre ei erau iremediabil vătămate, singurul argument pentru care au înţeles să rămână împreună a fost acela că au un copil minor care ar fi fost afectat din punct de vedere emoţional dacă ar fi intervenit divorţul", se mai arată în documentul citat. 

La rândul său, fostul preşedinte AEP a spus în instanţă că vine din provincie, că acei oameni pe care i-a numit prieteni au căutat-o, că la acel moment era o persoană care nu îşi permitea multe lucruri. 

"Oarecum a fost racolată de aceste persoane despre care nu cunoaşte foarte multe, doar că unul este foarte bogat, iar doamna este foarte influentă şi a crezut foarte mult în aceste persoane. Nu a comis nicio faptă penală, a recunoscut în totalitate şi a spus adevărul, aşa cum a fost, respectiv că a primit cadou două bunuri pe care nu le merita, dar la vremea respectivă aşa a fost conjunctura. Nu a influenţat niciodată (ceea ce se va dovedi) pe nimeni. Pur şi simplu s-a întâlnit cu verişoara sa pentru că nu-şi mai ducea aminte ce sa întâmplat. Primise informaţia, de fapt doamna ... a şi chemat-o la discuţie, s-au întâlnit probabil tocmai pentru a vedea ce poate să spună, neaducându-şi aminte foarte multe din 2009. Aşa cum a spus la procuror, a recunoscut că maşina a fost pusă pe numele verişoarei sale, a fost un om extrem de ocupat, care a muncit de dimineaţa până seara. Nu putea să ţină minte tot. Nu a conştientizat că cineva poate să fie prieten pentru ceva anume", a arătat Pătru în faţa judecătorului Curţii de Apel Ploieşti. 

Totodată, aceasta a invocat prietenia cu Irina Socol, dar şi faptul că nu avea o locuinţă în Bucureşti pentru a justitifica primirea apartamentului, iar în privinţa autoturismului a arătat că l-a primit în timpul unei relaţii sentimentale, fără condiţionări. 

De asemenea, ea a spus că bărbatul în cauză i-a mai făcut şi alte cadouri, precum bijuterii şi excursii în timpul relaţiei pe care au avut-o. 

Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public (MP) a susţinut în faţa instanţei că inculpata a primit apartamentul la a doua întâlnire cu respectiva doamnă (Irina Socol - n.r.), fapt care exclude o relaţie de prietenie între cele două la acel moment. 

În plus, reprezentantul MP a arătat şi că Pătru locuia la acel moment în apartamentul mamei sale. 

În ceea ce priveşte posibilitatea ca inculpata să influenţeze martorii, reprezentantul Parchetului a arătat că, anterior arestării, Pătru a luat legătura cu Irina Socol. 

Ana Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, a fost arestată preventiv în dosarul în care este acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi a două infracţiuni de spălare de bani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.