Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fosta localitate minieră Rodna, transformată în staţiune turistică, va îmbrăca în premieră straie medievale

Agerpres.ro
Festivalul Medieval

Fosta localitate minieră Rodna din judeţul Bistriţa-Năsăud, atestată documentar încă din anul 1235 şi devenită, în urmă cu patru ani, staţiune turistică de interes local, va îmbrăca în premieră straie medievale, în cadrul unui eveniment cultural organizat în perioada 6-7 august, devenind gazda cavalerilor, cimpoierilor, domniţelor şi meşteşugarilor, dar şi a turiştilor dornici să îi cunoască istoria.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES de către organizatori, Asociaţia "Produs în Bistriţa-Năsăud", evenimentul "Porţi Medievale Deschise" este inclus pe agenda acţiunilor de celebrare a 30 de ani de existenţă a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a proiectului "Străjeri în Poarta Transilvaniei".

Manifestarea vizează o promovare turistică a zonei, în eforturile de organizare mai fiind implicate Primăria comunei Rodna, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, Centrul Judeţean pentru Cultură, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană "George Coşbuc", Liceul Tehnologic "Florian Porcius" Rodna, Centrul Europe Direct Bistriţa-Năsăud, filiala judeţeană a Asociaţiei Comunelor din România, Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, Asociaţia Cultural-Istorică "Rodna Veche", Asociaţia WildLife.Ro şi Biserica Greco-Catolică din Rodna.

"Pentru prima dată în istoria contemporană, porţile ansamblului 'Cetatea Rodnei' se vor deschide spre vremuri demult apuse, dezvăluind atmosfera medievală a localităţii rurale grănicereşti montane cu cea mai mare vechime. Plină de farmec, curtea cetăţii va deveni o adevărată tabără medievală cu menestreli, rapsozi, cavaleri şi momente de reconstituire istorică, meşteşugari şi ateliere de creaţie, ateliere de gastronomie locală cu iz medieval, tururi ghidate, ateliere de leac, produse marca 'Produs în Bistriţa-Năsăud', ateliere de promovare a patrimoniului cultural şi natural, precum şi alte surprize", se menţionează în comunicat.

Atmosfera medievală va fi întreţinută de Paladinii de Terra Medies, care vor reconstitui lupte cavalereşti, de muzica Cimpoierilor din Transilvania, de animaţiile stradale cu păpuşile medievale uriaşe ale Bistriţei, Andreas şi Catharina, dar şi de gustul preparatelor culinare de altădată.

Animaţiei din tabără i se vor alătura meşteşugarii, care vor face demonstraţii la faţa locului, publicul având posibilitatea să participe la diverse ateliere.

Pentru turişti sunt pregătite tururi ghidate în Cetatea Rodna împreună cu tinerii Străjeri ai Porţii Transilvaniei - elevi şi studenţi din Bistriţa-Năsăud, alături de ghizii lor, ateliere verzi despre florile de leac, proiecţia unui film istoric în cursul serii de sâmbătă, iar Muzeul Etnografiei şi Mineritului din Rodna îşi va deschise porţile pentru toţi cei avizi de cultură şi tradiţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.